Național Cultura Stire

Urmele unui sat preistoric de acum 6.500 ani, scoase la lumină de arheologi la Topoliţa

19.08.2020 ⋅ 0 comentarii

Arheologii din judeţul Neamţ au descoperit, într-un sit din localitatea Topoliţa, în apropiere de Târgu Neamţ, noi dovezi ale unui sat preistoric datând de acum 6.500 ani.

Arheologul Vasile Diaconu a declarat că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, obiectele fiind interpretate de specialişti ca având cu rol religios.

"Deşi se mai păstrează doar o aglomerare compactă de lut ars, cu o suprafaţă de aproximativ 16 metri pătraţi, această locuinţă a avut un mod interesant de construcţie, fiind realizată dintr-o structură lemnoasă, lipită cu lut, iar la un moment dat a fost abandonată şi incendiată. Ceea ce este remarcabil la aceste cercetări este faptul că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, iar aceste obiecte sunt interpretate de arheologi ca fiind piese cu rol religios. La o analiză atentă a acestor statuete, ca şi în cazul vaselor de lut, se observă un deosebit simţ artistic pe care îl aveau artizanii de acum mai bine de 6 milenii", a spus Vasile Diaconu pentru Agerpres.

Diaconu, cel care coordonează săpăturile arheologice, a adăugat că acest sit este cu adevărat valoros din punct de vedere ştiinţific pentru că a beneficiat de investigaţii geo-fizice care au arătat că, în acest punct, există o aglo... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro