Fanuropita, prăjitura cu o poveste aparte
27.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Fanuropita este o prăjitură cu o poveste aparte, care se leagă chiar de însemnătatea numelui Sfântului căruia îi este adusă ca ofrandă: Sfântul Fanurie. Nume care în limba greacă înseamnă ”cel ce arată”.
Și ”arată” Sfântul Fanurie, mijlocește pentru găsirea lucrurilor pierdute, găsirea drumului în viață, a unui soț sau soții, a păcii sufletești sau a unei persoane dragi.
Potrivit tradiției, Sfântul Fanurie a trăit și a fost martirizat în insula grecească Rodos. În secolul al XIV-lea, în timpul unor lucrări la fortăreața din insulă, au fost descoperite ruinele unei biserici. Aici a fost găsită icoana sfântului și 12 scene din martiriul său. Sfintele sale moaște au fost descoperite de niște păstori, câțiva ani mai târziu, într-o peșteră.
De ce și cum se pregătește fanuropita a povestit Raluca Ene pentru Basilica.ro:
De ce se face această prăjitură?
Explicația acestei practici o găsim în viața sfântului. Când acesta a fost martirizat, fiind acuzat pe nedrept că dorește să ia locul unui împărat, a cerut voie să își facă ultima rugăciune.
Sfântul Fanurie s-a rugat ca orice persoană care va face „o turtă cu ulei și zahăr sau o plăcintă și o va da săracilor, să fie ascultat în orice durere va avea”.
De asemenea, sfântul s-a rugat ca această jertfă să fie și pentru iertarea păcatelor mamei sale, care murise păgână. Dumnezeu a răspuns rugăciunii sale și l-a încredințat că oricine îl va chema pe sfânt în ajutor, va fi ascultat de El.
Cum se pregătește fanuropita?
Există mai multe rețete pentru acestă prăjitură foarte aromată, dar printre ingredientele tradiționale se numără: făina de grâu, uleiul de măsline, nucile, stafidele, zahărul, scorțișoara și nucșoara. În foarte multe rețete contemporane regăsim în lista de ingrediente sucul proaspăt de portocale.
Un aspect important este ca pe parcursul întregului proces să vă rugați Sfântului Fanurie și chiar să aveți candela aprinsă la icoana sa.
Prăjitura poate fi făcută în orice zi în afară de duminică, din 7 sau 9 ingrediente reprezentând cele 7 Taine ale Bisericii sau cele 9 cete îngerești.
Unii oameni fac această prăjitură în ajunul sărbătorii Sfântului Fanurie, pe 26 august, urmând să fie dusă la biserică a doua zi pentru a fi binecuvântată.
O altă condiție este ca fanuropita să fie împărțită săracilor. Apoi, după împlinirea cererii, se mai pregătește o prăjitură drept mulțumire pentru ajutorul primit, care se împarte tot celor săraci. În unele regiuni din Grecia, fanuropita poate fi împărțită însă cu familia, prietenii sau colegii.
Având în vedere că este o tradiție veche de secole, vom întâlni mai multe variante ale acestei practici. Totuși, cel mai important este ca fanuropita să fie făcută cu dragoste, cu rugăciune din inimă și încredințarea că Sfântul Fanurie ne primește jertfa și mijlocește pentru îndeplinirea cererii noastre.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie
”Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălțându-ne gândurile, noi, păcătoșii, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută dintru înălțimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viața ta Sfântă și prin chinurile tale mucenicești pentru Hristos, ți-ai dobândit sălășluire veșnică, și te milostivește de suferințele, durerile, pă... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății