Național Religie Stire

Noi îndrumări bisericești care se aplică de la 1 septembrie, în contextul pandemiei de coronavirus

02.09.2020 ⋅ 0 comentarii

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri un document cu actualizarea punctului nr. 14 din Îndrumările adresate recent parohiilor şi mănăstirilor din Patriarhia Română, în contextul epidemiei de Covid-19.

În contextul publicării HG nr. 729/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 797 din 31 august 2020), document legislativ care intră în vigoare începând ca data de 1 septembrie a.c.,

Punctul nr. 14 din cadrul Îndrumărilor date de Patriarhia Română în 17 iunie a.c. și reluate în 17 iulie a.c. și în 17 august a.c. se modifică după cum urmează:

„14. Începând cu data de 1 septembrie 2020, unitățile de cult, în special cele care desfășoară activități social-filantropice, pot relua organizarea de agape/servirea mesei în interiorul spațiilor anexe ale... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro