România, ţară invitată de onoare la Festivalul Culturii Călătoriilor ”Viziunea asupra lumii” de la Torun
05.09.2020 ⋅ 0 comentarii
România va fi ţară invitată de onoare, alături de Cuba şi Vietnam, la Festivalul Culturii Călătoriilor "Viziunea asupra lumii" de la Torun, Polonia, care se va desfăşura în acest weekend.
Potrivit unui comunicat al ICR, transmis Agerpres, vor fi prezentate expoziţia "Pâinea", realizată de ICR Varşovia, care prezintă modul de preparare şi coacere în diverse regiuni, filmul documentar de lungmetraj "România neîmblânzită", precum şi o foto-cabină mobilă, ilustrată cu lucrările pictorului român Emil Moise-Szalla, stabilit de mai mulţi ani lângă Torun. Cabina va porni de la Centrul "Dwor Artusa" şi va circula prin Oraşul Vechi ca o garderobă mobilă care include costume şi obiecte de recuzită, precum şi cu un sistem de realizare a reproducerilor fotografice după picturile artistului român, înfăţişând centrul vechi al oraşului, aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
ICR Varşovia, partener al ediţiei din acest an, va realiza şi un stand românesc, la care va prezenta şi distribui materiale de promovare a României şi a domeniilor de activitate ale Institutului, precum şi traduceri literare româneşti, publicate de edituri poloneze.
Programul, la care intrarea este liberă, va fi îmbogăţit cu acţiuni realizate în spaţiul exterior, precum jocuri urbane, chestionare, ateliere de pictat steaguri. Acestea se vor desfăşura conform regulilor sanitare actuale.
La fiecare ediţie, Festivalul Culturii Călătoriil... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății