Spor negativ accentuat al populaţiei României, în luna iulie
10.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna iulie a acestui an, fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, reiese din datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.
Astfel, în iulie 2020, decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 5.002 persoane, comparativ cu 2.223 persoane în aceeaşi lună din 2019.
Potrivit sursei citate, în iulie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.276 de persoane, iar în mediul rural decesul a 11.141 de persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.389 de persoane în mediul urban şi cu 723 de persoane în mediul rural.
Totodată, numărul născuţilor-vii înregistrat în iulie 2020 a fost mai mic cu 667 comparativ cu aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2020 a fost cu 2.112 mai mare faţă de luna iulie 2019.
"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie şi iulie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie şi iulie 2019, al căsătoriilor şi divorţurilor care lunar au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent", se menţionează în comunicat.
În luna iulie 2020 s-a înregistrat naşterea a 17.415 copii, cu 2.629 mai mulţi decât în luna iunie 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2020 a fost de 22.417, cu 1.344 decese mai multe decât în luna iunie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2020, a fost de 101 copii, în creştere cu 18 decese sub 1 an faţă de luna iunie 2020.
Potrivit statisticii, în luna iulie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.220 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății