Clopotele bisericii din Cartierul Traian au vestit astăzi Cetății Ineului și lumii, a mărturie de netăgăduit peste veacurile ce vor să vină, măreția sărbătorii Duminicii a 19-a după Rusalii, a anului 2020. 

Duminicile în sine, praznicele, zilele închinate sfinților, toate sunt îmbrăcate a sărbătoare, însă când Cetatea deschide o nouă ”poartă cerului” (Facere 28, 17) prin zidirea unei biserici, atunci clopotele și zidurile, florile și iile, sufletele și rugăciunile, într-o firească și frumoasă conlucrare, culeg și așează raze de soare în sărbătoare. Suficient de multe cât să lumineze înaintea oamenilor, așa încât văzând ei faptele bune care au condus la zidirea momentului de astăzi ”să slăvească pe Tatăl Cel din ceruri” (Matei 5,16).

Astăzi, la Ineu, Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, au târnosit biserica nou construită în Cartierul Traian. O biserică așezată sub oblăduirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a Sfinţilor Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici.

O sărbătoare cu mult soare în suflet, care ne-a amintit de cea din Duminica Ortodoxiei din acest an, când aceeași Cetate a Sfântului Sava Brancovici a ieșit într-o binecuvântată procesiune cu icoane, din care mulți ne-am cules, fără a conștientiza la vremea respectivă, puterea necesară pentru a face față pandemiei de coronavirus cu toate încercările ei. 

O sărbătoare unică prin intensitatea, solemnitatea și emoția momentelor la care au luat parte tineri de toate vârstele, din Ineu sau din alte părți de Arad, încă de la primele ore ale dimineții, când frumos înveșmântați în straie populare și-au întâmpinat cu bucurie Ierarhii, urmând ca mai apoi să îi însoțească în tot urcușul duhovnicesc al zilei: slujba târnosirii cu toate acele momente deosebite la care nu de multe ori ți-e dat în viață a participa, sfințirea icoanei Sfântului Ierarh Sava Brancovici, zugrăvită în atelierele Mănăstirii Vatoped, și Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi. 

O sărbătoare cu bună rânduială în timpul căreia, în ușile închise ale bisericii s-a bătut cu crucea și s-a glăsuit, zicând: ”ridicaţi voi porţile... ca să intre Împăratul Slavei”, iar porţile s-au deschis pentru toți cei de azi și pentru toți cei de mâine care îi vor trece pragul. Pentru toți cei ce știu și pentru toți cei ce nu știu, dar vor mărturisi la timpul potrivit, asemenea lui Iacov: ”Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!”. 

O sărbătoare deplină, care a desăvârșit atât de frumos cununa celor 400 de ani pliniți anul acesta de la nașterea Sfântului Sava Brancovici, încât pe bună dreptate, chiar dacă nu a fost niciodată plecat din Cetate, toți cei prezenți au simțit astăzi că s-a întors acasă pentru a odihni, a mijloci și a-și ocroti credincioșii din biserica astăzi târnosită. 

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a mulțumit și a felicitat pe toți cei prezenți, oficialități și credincioși care au participat la ridicarea și târnosirea acestui Sfânt locaș în care toți sunt chemați a simți și mărturisi că ”În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare a sta...”. 

”Evenimentul de astăzi, din această zonă istorică a Ineului este unul mare și binecuvântat, pentru noi, pentru cei plecați ai noștri, pentru Biserica noastră în general, dar în mod special pentru comunitatea harnică a acestui oraș, care s-a adunat, în Duminica a 19-a după Rusalii, în biserica nouă pentru a păstra vie flacăra credinței ortodoxe strămoșești și a spori dragostea față valorile spiritualității și culturii românești. Să rugăm pe Sfântul Sava Brancovici și pe cei împreună cu el ocrotitori ai acestui Sfânt locaș să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru toți închinătorii și jertfitorii credincioși și să-i umple pe toți cu dragoste și desăvârșită unire către Sfânta Biserică, în slujirea neamului nostru și spre slava Numelui Său”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. 

La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, vorbind despre Evanghelia zilei și despre Ierarhul Mărturisitor, i-a încredințat pe toți cei prezenți că ”Dragostea față de oameni ne aseamănă cu Dumnezeu”, identificând totodată și rețeta plinirii cuvântului Evangheliei despre Iubirea vrăjmașilor citită astăzi în puterea de a lupta cu noi înșine pentru a putea ierta și iubi vrăjmașii. 

”Sfânta Biserică a rânduit ca în Duminica a 19-a după Rusalii să fie citit la Sfânta Liturghie un fragment din ceea ce se numește Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36).

Pericopa evanghelică redă cuvintele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu privire la: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”; „iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine...”; „fiți milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este”. Prin aceste învățături, Domnul Hristos ne arată deosebirea dintre omul păcătos și omul sfânt, care îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu în dragostea și atitudinea Sa față de oameni.

Cum dorim să se comporte oamenii cu noi? Dorim ca ei să ne facă bine, să se poarte frumos, să ne respecte, să ne ajute, să ne împrumute, să ne ierte, să ne acorde cinste ș.a. În acest sens, Domnul ne îndeamnă să facem semenilor aceleași gesturi pline de dragoste și demnitate. Însă mai este o problemă! Dacă facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresăm spiritual, pentru că nu depășim egoismul firii umane căzute în păcat.

De aceea, suntem îndemnați să iubim pe vrăjmașii noștri și pe cei care ne fac rău; iar iubirea sinceră de vrăjmași, începe cu rugăciunea pentru iertarea vrăjmașilor, prin care cerem lui Dumnezeu nu pedepsirea vrăjmașilor, ci schimbarea lor în bine. Numai iubirea sau bunătatea milostivă și sfântă este conformă cu chipul lui Dumnezeu Cel bun. Dacă împlinim această învățătură, spune Domnul Hristos, „veți fi fiii Celui Preaînalt”, adică nu vom fi robi ai păcatului și răutății, ci fii ai lui Dumnezeu după har.

Este un paradox în comportamentul nostru faptul că adesea uităm pe părinții noștri, pe învățătorii și profesorii care ne-au format, pe binefăcătorii noștri care ne-au ajutat în momente de suferință, boală și sărăcie, însă îi ținem minte pe cei care într-un context anume ne-au jignit, ne-au rănit și ne-au făcut rău. Aceste forme de răutate sunt păstrate uneori în memoria noastră încât răutatea altora memorată în noi devine cu timpul o boală a sufletului nostru, care nu iartă și nu uită răutatea vrășmaș... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății