Lecția de dragoste dată de o preoteasă din Iași, în zilele în care Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa
08.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Nu există mâhnire profundă căreia Dumnezeu, prin lucrătorii și Sfinții Săi, să nu răspundă! Și frumos răspuns a dat Dumnezeu, în aceste zile de profundă mâhnire pentru toți cei care au dorit să ajungă la racla cu moaștele Sfintei noastre Cuvioase Parascheva, prin unul dintre lucrătorii viei Sale, o doamnă preoteasă din Iași.
Contextul acestei mâhniri ne este, cu siguranță, cunoscut multora dintre noi, cei pe care începutul de octombrie ne găsea în fiecare an cu trupul sau cu gândul la Iași.
Triste imagini adună 2020 în jurul Mitropoliei din Iași, unde sunt mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători, iar asta nu poate să nu ne amintească de Săptămâna Patimilor și în mod special de Noaptea Învierii, atunci când din fața Catedralei Vechi din Cetatea Aradului au răspuns ”Adevărat a înviat!” jandarmii, polițiștii și cei câțiva reprezentanți ai presei.
Și ne luptăm, la început de octombrie, în gânduri, imagini ale dublei măsuri în privința măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, dreptate, nedreptate, însă într-un final înțelegem că ”nu lovind cu bâta în apa tulbure vom limpezi-o”, ci trebuie să căutăm în această încercare calea. Acea cale care să nu ne despartă de Cuvioasa. Și am citit în aceste zile noian de gânduri și de rânduri pe acest subiect, fiecare înțelegând a revărsa spre lume prisosul inimii sale.
Am citit și am nădăjduit ca din zona celor cu buletin de Iași, cărora le este permis accesul la Sfânta, să apară acea licărire plină de dragoste care să spargă barierele impuse de vremuri.
Și a apărut! În urmă cu câteva ore, doamna preoteasă Cătălina Ionela, printr-o postare pe pagina de socializare, a întins acea mână plină de dragoste spre toți cei care doresc să fie pomeniți în aceste zile la Cuvioasa Parascheva, îndemnându-i să îi scrie pomelnice cu toți cei dragi, vii sau adormiți, pe care le va duce spre pomenire la Cuvioasa.
”Promit să le duc pe toate Sfintei într-un buchet de flori și lacrimi și bucurie duhovnicească. Nu vă temeți, dragostea noastră față de Domnul biruie distanța!”
Mesajul integral al Doamnei Preotese:
”Întrucât accesul pelerinilor anul acesta este interzis la Cuvioasa noastră Maică Parascheva, Vă rog pe toți cei care ați fi vrut să aduceți un pomelnic Sfintei ocrotitoare a Moldovei să scrieți în comentarii numele voastre și ale celor pe care vreți să fie pomeniți, vii și adormiți întru nădejdea Învierii. Fiind din Iași, cu buletin de Iași, voi scrie pe hârtie numele voastre și le voi duce la raclă să fie pomenite la slujbă de prea cucernicii și prea cuvioșii părinți. Deci, vă îndemn cu toată dragostea creștină, scrieți numele voastre acolo și dați de veste bunicilor, mamelor, femeilor mironosițe care an de an au venit de departe să se roage ca numele lor să fie în sufletul și inima rugăciunii noastre la raclă. Voi merge mai multe zile la rând și voi duce pomelnicele voastre, iar banii pentru pomelnic îi voi pune eu. Îndemn toate preotesele din Iași să facă, în măsura puterii lor, dacă starea îngăduie, să ajute pe cei ce nu pot ajunge să lase Acatist pentru cei dragi și nevoile lor. Nu mă deranjează dacă îmi scrieți și în particular numele și pomelnicele voastre. Promit să le duc pe toate Sfintei într-un buchet de flori și lacrimi și b... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății