Fermierii afectați de criza COVID-19 pot depune până vineri cererile pentru sprijin financiar
20.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Data limită pentru depunerea cererilor în cadrul în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 este vineri, 23 octombrie, inclusiv, conform unui comunicat remis marţi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).
"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic - bovine, sectorul zootehnic - ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal - legume-fructe şi cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv", se menţionează în comunicatul APIA.
În cadrul acestei măsuri, din 25 septembrie 2020 şi până în prezent au fost depuse 43.532 cereri de sprijin, pentru un număr de 578.281 capete în sectorul zootehnic - bovine, 38.597 cereri pentru un număr de 8.456.811 capete în sectorul zootehnic - ovine şi/sau caprine şi 44.428 cereri pentru o suprafaţă de 68.674 hectare în sectorul vegetal - legume-fructe şi cartofi, se precizează în comunicatul APIA.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, conform definiţiei în sensul articolului 9 din Regulamentul UE nr.1307/2013, respectiv legislaţiei naţionale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19.
Fermierii... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății