Național Stire

Ghiorocul, ”Litoralul Vestului”, a devenit oficial staţiune de interes local

23.10.2020 ⋅ 0 comentarii

Ghiorocul, ”Litoralul Vestului”, a fost atestat ca stațiune turistică de interes local, alături de alte 11 localități, a anunțat Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 22 octombrie 2020, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, comuna Ocna Şugatag (judeţul Maramureş) a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional, iar alte 12 localităţi, respectiv Anina (judeţul Caraş-Severin), Cavnic (judeţul Maramureş), Dorna-Arini (judeţul Suceava), Ghioroc (judeţul Arad), Gura Siriului (judeţul Buzău), Sadova (judeţul Suceava), Săcele (judeţul Braşov), Sânnicolau Mare (judeţul Timiş), Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş), Ştei (judeţul Bihor), Tuluceşti (judeţul Galaţi), Vatra Moldoviţei (judeţul Suceava), cât şi zona turistică a comunei Borş (judeţul Bihor), au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local", se menţionează în comunicat.

Pe termen lung şi mediu, conform aceleiași surse, atestarea localităţilor respective ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, după caz, va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor a... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro