O nouă zi, o altă Duminică, a 23-a după Rusalii, o altă Sfântă Liturghie și o altă întâlnire. Acea binecuvântată întâlnire în cuvânt de Evanghelie și împreună-rugăciune din care nădăjduim a culege însănătoşire sufletească şi trupească, pentru ca la finalul ei să auzim, la fel ca omul vindecat din ținutul Gherghesenilor:”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Cuvinte care, desigur, ne-ar deschide calea spre lucrarea Liturghiei de după Liturghie și ar risipi imaginea demonului care adeseori doarme liniștit pe zidurile cetății, ca în viziunea acelui părinte al pustiei despre care se spune că i s-au dezvăluit, în vedenie, două imagini.

Relatat este acolo, între filele Patericului, cum acest părinte vede în prima imagine pe Sfântul Antonie cel Mare, aflat în rugăciune, atacat de şapte diavoli care, deși încercau tot felul de tertipuri, nu puteau pătrunde în chilie, iar în a doua imagine, cetatea Alexandriei, lângă care era un singur diavol şi acela dormind. De ce într-o imagine șapte diavoli se luptau la ușa unei chilii, iar în a doua, unul singur dormea liniștit pe zidurile unei cetăți? Simplă explicație: pe Sfântul Antonie nu-l puteau ataca pentru că era cu Dumnezeu, pe când locuitorii Alexandriei se izolaseră în viaţă păgână, cu idoli şi păcate, fiind așadar deja ai lui și putea astfel liniștit dormi pe zidurile cetății. 

Despre această stare a omului aflat între Dumnezeu și diavol a vorbit astăzi și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul de învățătură rostit în Catedrala Veche din Cetatea Aradului. Catedrală în care, în timpul Sfintei liturghii Arhierești pe care Preasfinția Sa a săvârșit-o împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a fost a ”cununat” un nou slujitor cu Biserica lui Hristos prin hirotonia întru diacon. Un slujitor care, împreună cu ceilalți slujitori ai Sfintelor Altare și credincioșii arădeni, nădăjduim a face zidurile cetății deloc confortabile celui care ar vrea să odihnească în tihnă pe ele.

Cuvântul Ierarhului

Omul între Dumnezeu și diavol

”Sfânta Evanghelie din Duminica a 23-a după Rusalii ne vorbește despre Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39), săvârșită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Această pericopă evanghelică arată iubirea milostivă a Domnului Hristos față de oameni, dar și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni.

Este vorba despre Fiul lui Dumnezeu care vindecă oamenii și îi mântuiește, dar și de omul care nu mai poartă în el absolut nimic din imaginea frumoasă, dumnezeiască, după care fusese zidit. Ieșise din societate, trăia singur, plecase de acasă, nu era îmbrăcat, locuia în mormânt, iar oamenii fugeau de el, le era frică de el. Demonizatul nu era nici orb, nici paralizat, nu suferea de nici o boală, ci doar demonii puseseră stăpânire pe ființa lui.

Ceea ce ne impresionează este faptul că această dimensiune greu de imaginat, de surprins cu mintea, distanța dintre Dumnezeu și rău, toată această distanță este străbătută, este epuizată de om. Trebuie să știm că toată Evanghelia, adică descoperirea dumnezeiască numită revelație, este pentru om. Nu avem în Evanghelie preocupare nici pentru Dumnezeu, nici pentru demon. Una singură este preocuparea, conținutul Evangheliei, a creștinismului; unul singur este: omul, în toată dimensiunea lui de la Dumnezeu până la demon, din rai până în iad, din cer până în infern.

Atât de mult căzuse omul, încât nu mai avea nume, se afla la limita unui om identificat cu demonul, iar acesta răspunde la întrebarea Domnului Hristos, că „numele meu este legiune”.

Sfânta Evanghelie ne spune că acel om care nu-și cunoștea numele, care-și pierduse numele, și-l rătăcise în morminte, în iad, în identificarea cu demonul, care acum a fost eliberat de Fiul lui Dumnezeu prin îngăduința ca demonii să intre în turma de porci, același om va fi cel care va spune, se va ruga de Dumnezeu să-l lase să fie cu El, să se identifice de data aceasta cu Dumnezeu, cu Chipul după care fusese creat.

Observăm, așa după cum teologia Bisericii noastre spune, că chipul lui Dumnezeu din om, „matrița” după care a fost zidit omul poate fi întunecată, poate fi periclitată la maximum, dar nu dispare, nu se șterge niciodată.

Conștienți fiind de starea noastră, de lumea care ne înconjoară, de binele și păcatele din lume, Evanghelia de astăzi ne arată limita până ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății