Național Stire

Vânătoarea pentru două specii de gâscă, suspendată prin hotărâre judecătorească

04.11.2020 ⋅ 0 comentarii

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 28 octombrie, suspendarea vânătorii pentru două specii de gâscă, pentru care cotele de vânătoare erau îngrijorător de mari. Instanța a admis astfel o cerere formulată de Asociaţia OTUS. Decizia nu este definitivă, dar este executorie de la momentul pronunțării, informează Societatea Ornitologică din România.

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea formulată de Asociaţia OTUS în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.  În consecinţă, judecătorii au dispus suspendarea în parte a executării Ordinului nr. 1.400/2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020 – 14 mai 2021, cu referire la – gâsca de vară (Anser anser) şi gârliţa mare (Anser albifrons).

În esență, instanța a avut de analizat motive de nelegalitate și pericolul iminent pe care îl produce un astfel de ordin care stabiliește cotele de vânătoare, în lipsa unei măsuri imediate de suspendare.

Statul român a eșuat în a se asigura că activitățile de vânătoare sunt compatibile cu necesitatea menținerii populației de păsări, moștenire a tuturor statelor membre, la un nivel satisfăcător, iar stabilirea cotelor de recoltă pentru speciile de păsări s-a făcut cu încălcarea Directivei 79/409/EC, cunoscută sub denumirea Directiva Păsări.

De asemenea, statul român a eșuat în a se asigura că vânătoarea nu reprezintă un pericol în eforturile de conservare, atât a speciilor  de interes cinegetic, cât și a celor  în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuție a speciei. În plus, dacă o specie face obiectul unor activități excesive de vânătoare pe parcursul rutei de migrație, acest lucru poate periclita eforturile de conservare în alte regiuni ale Europei sau chiar în afara acesteia.

Cererea formulată de Asociaţia OTUS și admisă de Curtea de Apel Târgu Mureș a fost depusă în contextul în care statul român, prin Ministerul Mediului, a aprobat o cotă de vânătoare de aproximativ 50.000 de exemplare de gârliță mare, care  reprezintă 5% din populația întregii planete și 33% din populația prezentă pe teritoriul României. Țara noastră a raportat între 150.000 și 280.000 de exemplare de gârliță mare în 2013.

În cazul gâștei de vară, situația era și mai îngrijorătoare. Autoritățile române aprobaseră o cotă de vânătoare de aproximativ 14.000 de exemplare, în condițiile în care țara noastră a raportat pe teritoriul ei între 10.000 și 25.000 de exemplare . Astfel, dacă nu ar fi fost suspendată vânătoarea, populația de gâscă de vară de pe teritoriul României ar fi fost extrem de grav afectată.

„Țara noastră este unul dintre cele mai importante state angrenate în lupta pentru conservarea  speciei de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis), având în vedere că aproape jumătate din populația globală  iernează în România. În consecință, vânătoarea la gâște fără un management adecvat, care să aibă  în vedere și faptul că această specie protejată face stoluri mixte cu gârlița mare, pune în pericol supravețuirea celor mai periclitate gâște din lume” a declarat ornitologul Emil Todorov, de la Societatea Ornitologică Română.

Asociația Otus atrage atenția ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro