”Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!” - Tropar

Începutul lunii noiembrie a acestui an marchează centenarul în veșnicie al Sfântului Nectarie de la Eghina. Tămăduitor al bolnavilor de cancer, dătător al păcii și izvorâtor al milei, vas al blândeții și tezaur al iubirii, izvor al harului și al vindecărilor, podoaba de mult preț a ierarhilor, Sfântul Nectarie este sărbătorit a doua zi după Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. O zi cu atât mai dătătoare de nădejde cu cât este cunoscut ca tămăduitor și mare ajutător al bolnavilor.

Viața Sfântului

Născut în anul 1846, primește la botez numele de Anastasie. Părinții, oameni săraci și cu multă dragoste de Dumnezeu s-au îngrijit ca fiul lor să primească o aleasă educaţie creştinească. Astfel, după primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Este și locul în care începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită "Noua Mănăstire", primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, primește numele de Nectarie, nume pe care îl va purta toată viața. 

Dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe, a devenit un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind mult iubit și căutat de credincioși. În anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară.

”Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11)

Și chiar din mijlocul ocărilor de tot felul și a prigornii avea să își culeagă Sfântul Nectarie fericirea, pentru că, uneltind diavolul prin semenii săi, acesta este eliberat din cinstea arhierească în care se afla. 

Sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunele Maicii Domnului, în anul 1891, s-a retras la Atena, unde fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi. 

Pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace şi bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său. 

Construiește Mănăstirea din insula Eghina

Între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, contruiește o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. 

Mănăstirea de la Eghina, loc unde săracii, necăjiții și bolnavii găseau alinare și vindecare. De aceea, toţi (mireni şi călugări, săraci şi bogaţi) îl cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe păstor şi un vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Smerit şi blând şi nu căuta cinste de la nimeni. În timpul liber lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă toate acestea, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe. Chiar și așa, pentru tot binele și toată lucrarea, Sfântul avea să treacă prin multe ispite din cauza invidiei celor care îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mănăstirea lui. 

Sfârșitul vieții pământești 

Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena, iar după aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920. Imediat după moartea sa, bolnavul care era în patul alăturat s-a atins de haina sa și s-a vindecat. 

După mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. Astfel, trei septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la nouă noiembrie. 

Anul 2020, declarat an omagial al Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a declarat anul 2020 drept an omagial al Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei. Decizia a fost luată în contextul în care anul acesta se împlinesc 100 ani de la trecerea în veşnicie a ierarhului cunoscut ca mare izbăvitor de cancer.

Un fragment din moaştele sfântului se află la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, unde mii de pelerini vin să îi ceară ajutorul în lupta lor cu ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății