Național Stire

Actorul Vladimir Găitan a încetat din viață la vârsta de 73 de ani

10.11.2020 ⋅ 0 comentarii

Actorul Vladimir Găitan, în vârstă de 73 de ani, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut, marți seara, de colegul său, Vlad Rădescu.

„Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri... Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris Vlad Rădescu.

Actorul Vladimir Găitan a fost una dintre elitele teatrului românesc, iar de ani de zile era chinuit de o boală incurabilă.

În anul 2002, el a primit „Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler”, pentru devotamentul și harul artistic.

Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit, în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, potrivit site-ului Teatrului de Comedie, www.comedie.ro, citat de Digi24.ro.

A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ''Mutter Courage'' de Bertholt Brecht (1972), ''Trei surori'' de A.P. Cehov (1975), ''12 oameni furioşi'' de Reginald Rose (1977), ''Cinema'' de Jean Anouilh (1979), ''Pierrot'' de Moliere (1980), ''Turnul de fildeş'' de Viktor Rozov (1981).

A rămas fidel acestui teatru şi după 1990, jucând în piesele ''Amphitrion'' de Moliere, ''Fuga'' de Mihail Burgakov, ''Anna Karenina'' de L.N. Tolstoi, ''...escu'' de Tudor Muşatescu, ''Poker'' de Adrian Lustig, ''Soare pentru doi'' de Pierre Sauvil, ''Revizorul'' de N.V. Gogol, ''Pescăruşul'' de A.P. Cehov. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (1994-1996).

De asemenea, a jucat şi pe scena Teatrului ''Nottara'', în piese precum ''Întâlnire la Sunles'' de Jean Anouilh, regia Geo Saizescu (1994), ''Îngeri în America'' de Tony Kushner, regia Theodor Cristian Popescu (1998), precizează site-ul Teatrului de Comedie. În 2001 a devenit director al Teatrului ''Nottara'' (13 februarie-20 iunie).

A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenţiei, în filmul ''Reconstituirea'', în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în filme precum ''Căldura'', regia Şerban Creangă (1969), ''Puterea şi adevărul'', regia Manole Marcus (1971), ''Săgeata căpitanului Ion", regia Aurel Miheles (1972), ''Ceaţa'', regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ''Pe aici nu se trece!'', regia Doru Năstase (1975), ''Din nou împreună'', regia George Cornea (1978), ''Năpasta'', regia Alexa Visarion (1982), ''Zbor periculos'', regia Francisc Munteanu (1984), ''Omul cu cercel de aur'', regia Joachim Hassler (1984), ''Întunecare'', regia Alexandru Tatos (1985), ''Racolarea'', regia George Cornea (1985), ''Secretul lui Nemesis'', regia Geo Saizescu (1986), ''Omul zilei'', regia Dan Piţa (1997), ''Musafirul de duminică'' de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ''Roberta'', regia Valentin Hotea (2000), ''Detectiv fără voie'', regia Silviu Jicman (2002).

O colaborare îndelungată a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, acesta distribuindu-l în foarte multe dintre filmele realizate: '''Zile fierbinţi'' (1975), ''Accident'' (1976), ''Pentru patrie'' (1977), ''Ultima noapte de dragoste'' (1979), ''Duelul'' (1981), ''Întâlnirea'' (1982), ''Wilhelm Cuceritorul'', co-producţie franco-română (1982), ''Noi, cei din linia întâi'' (1985), ''Francois Villon - poetul vagabond'' (1987), ''Mircea'' (1988), ''Coroana de foc (1990), ''Oglinda - Începutul adevărului'' (1993), ''15'' (2005), ''Goldberg - Supravieţuitorul'' (2008), ''Poker'' (2010).

A avut numeroase roluri şi în spectacole de teatru TV sau radiofonic.

A jucat în serialele şi telenovelele român... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro