”Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”, nu doar o simplă și trecătoare întrebare ci Sfânt Cuvânt coborât din Evanghelia celei de a doua Duminici din Postul Nașterii Domnului. 

În vremuri în care zilnic vedem sau auzim, în viața reală, în mediul online sau la televizor, de trecerea la cele veșnice a multora dintre semeni, Evanghelia cea de demult dar mereu pentru astăzi, vine și ne pune în oglinda conștiinței această întrebare. Una menită a ne vorbi în puține și aparent simple cuvinte despre egoismul veacului și vremelnicia lucrurilor. 

Deloc puține sunt parabolele rânduite a fi citite în această perioadă, tocmai pentru a încerca să ne vindece de egoism făcând, direct sau indirect, bunul îndemn la milostenie. Îndemn la cât mai puțin ”eu” și cât mai mult ”noi”. Îndemn la mai mult ”a fi” decât la ”a avea”. Bun îndemn de a ne câștiga cerul în întâlnirea mâinilor și a sufletelor cu cei aflați în neputințe sufletești sau trupești.

Un îndemn cât un semnal de alarmă părintește tras astăzi și în Catedrala Veche din Cetatea Aradului, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, rugându-se, așa cum o face de obicei, pentru ”cercetarea viei și desăvârșirea ei”.

Ierarh, preoți, diaconi și credincioși, aflați acolo unde este firesc să se afle Duminica, în Casa lui Dumnezeu, uniți în rugăciune și purtându-i cu ei pe toți cei care din binecuvântate pricini nu au putut participa fizic la Sfânta Liturghie, au mai parcurs o zi pe Calea Postului, pe Calea Betleemului. 

PS Emilian Crișanul, cuvânt de învățătură

Omul bogat sau sărac - ”În Duminica a 26-a după Rusalii, Sfânta Biserică a rânduit ca la Sfânta Liturghie să fie citită Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21), pildă rostită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos într-un context în care era înconjurat de mii de oameni (Luca 12,1), iar cineva din mulțime I-a cerut să zică fratelui său să împartă moștenirea cu el (Luca 12,13). Domnul Hristos îi spune că nu este pus judecător sau împărțitor peste ei. Și le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale” (Luca 12,15). După care, Mântuitorul Hristos rostește Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.

De multe ori Domnul Hristos a atras atenția să nu ne punem nădejdea în bogăție, dar nu a interzis niciodată grija față de viitor sau asigurarea zilei de mâine. Ceea ce a condamnat Domnul a fost transformarea bunurilor pe care le acumulăm, în bunuri exclusiv personale, și concentrarea tuturor preocupărilor asupra lor, cu gând egoist, cu gândul de a avea mai mult decât avem nevoie. Astfel, El condamnă lăcomia, egoismul, plăcerea de a aduna și a contempla avuțiile acumulate. Cei care au o asemenea atitudine nu mai văd împrejurul lor că sunt oameni lipsiți sau care au nevoie de ajutor. Și, mai ales, uită că vor muri și că tot ce adună în plus, adună de fapt pentru alții. Moartea creează astfel de situații, cu adevărat ciudate, oricât ar fi de naturale, încât mulți dintre noi au văzut în momentul trecerii unor oameni din lumea aceasta, că alții umblau prin bunurile lor, fără teamă și fără sfială, ca prin niște bunuri fără stăpân, iar cel care trecuse la cele veșnice nu mai putea acum să le zică nimic.

Bogatul se adresa sufletului lui, ca și când acesta se hrănește cu lucruri materiale: „Suflete, ai multe bogății, strânse pentru mulți ani, odihnește-te, bea, mănâncă, veselește-te”. În momentul acesta apare în parabolă un al doilea personaj: Dumnezeu. El apare pentru că nu i-a plăcut filosofia și gândirea bogatului, concepția lui de viață. Ea era foarte apropiată de una din filosofiile antice, hedonismul, adică reducerea vieții la trup, la plăceri cultivate în egoism.

Din relatările Sfinților Evangheliști cunoaștem că Mântuitorul Hristos i-a mângâiat pe săraci, dar nu a zis niciodată că trebuie să rămână săraci. Nu a sacralizat sărăcia și nu a făcut din ea o condiție a mântuirii. Săracilor credincioși le-a oferit o compensație dincolo, numai când nu le-a oferit aici pe pământ. Domnul a condamnat bogăția, vrând să atragă atenția că uneori bogații abdică de la conștiința răspunderii pentru alții.

Lui Dumnezeu nu i-a plăcut bogatul din pilda rostită, din mai multe motive. În primul rând pentru că  bogatul și-a suspendat munca. În al doilea rând, pentru că și-a rezervat bunurile numai pentru sine și, în al treilea rând, pentru această convorbire intimă pe care a avut-o cu sufletul său, ca și când era limitat numai la viața pământească. De aceea Dumnezeu i-a atras atenția: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Și spune în continuare că sufletul nu de acestea are nevoie, ci de o „bogăție în Dumnezeu”.

În vorbirea populară, românii  au transformat învățăturile creștine în zicale: „Cine dă, lui își dă” sau „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”.

Într-o lu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății