Dimineață de decembrie 13, Duminică. Odată deschise ferestrele pentru a lăsa loc zilei să ne intre în suflet, clopotele Catedralei din apropiere sunau și chemau mai mult, poate, ca niciodată. Sunau și chemau a dumnezeiască invitație. 

Nimic mai potrivit decât sunetul lor aparte zilei și Evangheliei. De ce? Pentru că astăzi Dumnezeu ne invită la Cină. Nu ieri, nu mâine, ci astăzi. 

Evanghelia zilei

”Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să-mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)

O invitație și o chemare de clopot. Clopot văzut și clopot nevăzut

Clopotnița lumii, fie ea interioară sau exterioară, abundă în stări dintre cele mai diferite, care trecute  prin filtrul timpului au puterea creatoare a ridicării de catedrale de bucurie sau munți de suferință, catedrale de lumină sau munți de întuneric, toate având arhitectura lor minuțios clădită după tiparele chipului și asemănării noastre.

Fiecare om, încă din clipa în care a dat mâna cu lumea în zorii vieții, începe a-și plămădi clopotnița lumii sale interioare, care împrumută generos din  valoarea turnului de veghe din calea marinarilor. 

Dar ce ar fi o clopotniță fără clopot? O simplă construcție care s-ar nărui în fața valurilor mai puternice, tocmai prezența clopotului   definind-o ca loc de sălășluire a lui și dându-i  numele de clopotniță. 

Clopotnița văzută, clopot exterior

Clopotele exterioare, care sălășluiesc în clopotnițele văzute, sunt cele care dau timpului măsura liturgică prin chemarea la Cina lui Dumnezeu, prin chemarea viilor la rugăciune, prin plângerea morților și prin împrăștierea viforelor. Indiferent de glasul chemării lor, clopotele au acea forță de a pune rânduiala chiar și în cele mai puternice furtuni dacă te lași atins de vibrația chemării lor... chemare care, pe cât de puternică pe atât de suavă, te atinge cu adierea aripilor de fluture făcând ca trecerea de la clopotnița văzută la cea nevazută să fie facută într-o armonie ce împrumută din anotimpurile lui Vivaldi.

Clopotnița nevăzută, clopot interior

Rânduită după chipul nostru, clopotnița lumii noastre interioare adăpostește cel mai de preț odor: clopotul conștiinței ca glas al chemării spre un veșnic început pe calea binelui, ca glas al chemării la Cina lui Dumnezeu. 

Nu, nu este făcut dintr-un ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății