Național Stire

Relicve dacice, descoperite în zona Cetăţii medievale Jdioara

31.12.2020 ⋅ 0 comentarii

Săpăturile arheologice desfăşurate, în această toamnă, de Muzeul Naţional al Banatului în situl Cetăţii medievale Jdioara au scos la iveală urmele unei clădiri dacice cu fundaţie din piatră, dar şi alte relicve, mai ales din ceramică.

"Prima campanie de săpături sistematice s-a desfăşurat la sfârşitul toamnei acestui an. Rezultatele obţinute din această scurtă campanie au fost peste aşteptări, fiind scoase la lumină urmele unei clădiri dacice, cu fundaţie din piatră şi pereţi din chirpici. Totodată, au fost documentate mai multe faze de nivelare a terasei, datând din aceeaşi perioadă. Cea mai consistentă categorie de obiecte descoperite a fost ceramica", au anunţat, joi, reprezentanţii muzeului, conform Agerpres.

În primăvara anului 2019, o echipă de arheologi de la Muzeul Naţional al Banatului a investigat posibila existenţă a unei aşezări fortificate preistorice în vecinătatea Cetăţii medievale a Jdioarei. A urmat, în acelaşi an, o campanie de investigaţii non-invazive pentru a stabili natura locuirii zonei, iar măsurătorile topografice, geofizice şi materialul arheologic identificat la suprafaţa solului le-au indicat arheologilor faptul că au de-a face cu o locuire complexă, desfăşurată în cel puţin două etape cronologice.

"Prima datează de la jumătatea primului mileniu dinaintea naşterii lui Hristos, din ceea ce arheologii denumesc prima epocă a fierului. Cel mai mult material arheologic aparţine însă perioadei clasice a epocii dacice. Consecinţă a acestor investigaţii s-au demarat procedurile pentru înscrierea sitului în Repertoriul Arheologic Naţional, creând astfel cadrul legal pentru protejarea sitului împotriva eventualilor braconieri", precizează MNB.

Urgentarea cercetării arheologice a sitului a devenit o prioritate în 2020, întrucât în ianuarie au f... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro