O nouă Duminică, o nouă zi pe calea mântuirii și o reîntoarcere, poate deloc întâmplătoare, într-un loc din care la începutul tulburătoarelor vești despre pandemia de coronavirus mulți dintre noi ne-am luat cele necesare, ”merinde” cum ne place a spune, pentru ceea ce avea să urmeze. Și a urmat poate mai mult decât mulți, în acea zi, ne-am imaginat.  

”Bisericuța de pe Eminescu”, așa cum este cunoscută arădenilor, căci despre ea este vorba. Lăcaș în care astăzi Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească  și slujba de Te Deum, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ. 

Spuneam că poate deloc întâmplătoare reîntoarcerea de astăzi la bisericuța de pe Eminescu.  Asta pentru că făcând un arc peste timpul marcat de pandemia de coronavirus, și atunci și astăzi Evanghelia ne vorbește despre vindecare. Atunci despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum, astăzi despre Vindecarea orbului din Ierihon. Atunci, în Duminica a doua din Postul Paștelui, am auzit cu toții ”Îndrăznește, fiule! Iertate îți sunt păcatele tale”, iar astăzi, în Duminica a 31-a după Rusalii, ”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Atunci, purtați prin cuvântul de învățărtură rostit de Ierahul arădean ”De la boală la sănătate - de la întuneric la lumină”, astăzi, îndemnați ”Să vedem prin credință dincolo de aparențe”. 

Atunci și astăzi, înaintea lui Dumnezeu, îndrăznind să credem și cerând vindecarea trupească și sufletească din aceeași bisericuță.          

Cuvântul Ierarhului 

Să vedem prin credință dincolo de aparențe  

 ”Evanghelia Duminicii a 31-a după Rusalii (Luca 18,35-43) relatează vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos, în apropiere de cetatea Ierihonului, punând în evidență iubirea milostivă față de oameni a Domnului Hristos și credința puternică a orbului care I-a cerut să-l vindece. 

  Pericopa evanghelică este scurtă, simplă, dar folositoare și pilduitoare pentru noi. Când a auzit orbul că vine Hristos, despre Care aflase că săvârșise multe minuni, a început să strige din toată ființa: „Iisuse Fiul lui David, fie-Ți milă de mine”. Ceilalți însă îl certau să tacă, pentru că făcea tulburare. Dar el striga și mai tare, neluând în seamă pe cei care doreau să-l oprească. Domnul, însă, l-a auzit pe orb și „a poruncit să-l aducă la El”. Și l-a întrebat: „Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!”. „Vezi! Credința ta te-a mântuit.” 

    Observăm cu toții că orbul, care nu vedea nimic, L-a văzut, totuși, și L-a cunoscut pe Dumnezeu. Pe El, pe Care cei care aveau ochi să-L vadă nu L-au văzut. Orbul a văzut la Domnul Hristos ceea ce conaționalii lui n-au putut să vadă. A cunoscut că avea de-a face cu Dumnezeu, de aceea striga: „Iisuse Fiul lui David...”. Pentru că auzise că Mesia avea să se nască din neamul aceluia. Orbul „Îl vede” pe Dumnezeu, iar ceilalți, din preajma lui, ce fac? Caută să-l aducă la tăcere, voiau să-i închidă gura, doreau să pună capăt entuziasmului și credinței lui puternice pe care, de altfel, Domnul Hristos avea să o aprecieze: „Credința ta te-a mântuit”. 

    În lumea orbului, Iisus era Dumnezeu adevărat și de aceea nu se lasă intimidat de convingerile celor din jurul său, care căutau să-l aducă și pe el în „lumea” lor, orbindu-l și mai rău. 

    Evanghelia este actuală și în zilele noastre, într-o lume, care, vrea sau nu, caută parcă să ne „închidă” și nouă, de multe ori, și ochii și gura; să ne închidă urechile de la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, secularizându-ne. Mântuitorul Iisus Hristos vorbește în mod simbolic că ochiul este cuvântul Evangheliei, care luminează pe tot omul. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină. 

    Dumnezeu a dat omului la zidire o conștiință, aceasta fiind o proprietate spirituală pe care numai omul o are printre toate ființele vii. Această conștiință e o putere vie, e o călăuză, pentru ca omul să fie povățuit, îndrumat pe calea cea luminoasă și adevărată către Dumnezeu. 

     Însă suntem provocați tot mai mult să trăim potrivit vremurilor noastre trecătoare, nu punând atât de mult preț pe învățătura Evangheliei, a Bisericii și ascultarea de Dumnezeu, ci trăindu-ne viața așa, la întâmplare, cum vor unele persoane, grupări sociale și minorități diverse. Ni se recomandă să ne distanțăm de Biserică și Dumnezeu, ca și când ne-ar co... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății