Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea bucuriei aflării ”mântuirii gătite înaintea feței tuturor popoarelor”
02.02.2021 ⋅ 0 comentarii
”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-31)
În fiecare an, în ziua de 2 februarie, sărbătorim Praznicul Împărătesc al Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon care, de altfel, are un rol important în această binecuvântată sărbătoare.
Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă, iar în momentul în care a ajuns la textul ”Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul ”fecioara” cu ”femeie” și pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Dar iată că ziua mult așteptată avea să i-L aducă în brațe pe Însusi Hristos, Mântuitorul lumii.
Imaginea înduioșătoare a acestei sărbători este conturată de bătrânul Simeon care Îl primește în brațele sale omenești pe dumnezeiescul prunc, de Fecioara Maria, Proorocița Ana și Dreptul Iosif, care, după rânduiala de atunci, adusese spre jertfă o pereche de turturele. La 40 de zile de la naștere, pruncii erau duși spre închinare la templu, părinții având îndatorirea de a aduce un miel de un an, sau, dacă familia era mai săracă, o pereche de turturele. Așadar, plinind legea în deplină smerenie, Mântuitorul nu venise să strice Legea ci să o împlinească dar să o și desăvârșească. Odată văzută și crezută proorocia pe care încercase să o schimbe din vârful penelului, Dreptul Simeon cere ”slobozirea” din viața sa pământească pentru că îi era degrabă împărtășirea bucuriei ”mântuirii gătite înaintea feței tuturor popoarelor” cu toți drepții Vechiului Testament. A vrut să fie primul care le duce bucuria apropierii mântuir... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății