Duminica a 33-a după Rusalii, o zi cât o piatră de hotar pe Calea spre Înviere deschisă astăzi prin intrarea în perioada de pregătire pentru Postul Paștelui. Și avem în față trei săptămâni așezate la adăpostul Evangheliilor care străjuiesc Duminicile ce ni se aștern în fața sufletului prin bogăția de conținut duhovnicesc: Duminica Vameşului şi a Fariseului, Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor și Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (sau a lăsatului sec de carne), pentru ca mai apoi, odată ajunși în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi a lăsatului sec de brânză) să putem pune bun început postului.

Astăzi, prima dintre aceste Duminici: cea a Vameșului și a Fariseului. O zi în care, având în față exemplul celor doi oameni „care s-au suit la templu” pentru a se ruga, am putea lesne vedea, ochi de am avea, care este rugăciunea plăcută înaintea lui Dumnezeu. 

Despre rugăciune, în contextul Pildei citită astăzi în biserici, și despre transparența „măștii” purtate înaintea lui Dumnezeu a vorbit și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.  Vorbim despre unul dintre mai vechi așezăminte monahale din țara noastră, de al cărui loc de construire se leagă frumoasa legendă a taurului care a scos la iveală, dintr-o movilă de pământ, Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Și poate deloc întâmplătoare  Liturghia Arhierească săvârșită la începutul Triodului la această mănăstire. Pentru că ce să fie acest început de drum spre Înviere dacă nu o invitație de a scoate din „movila de pâmânt” în care ne sălășluiește sufletul, „icoana”/chipul după care am fost creați pentru ”a lumina înaintea oamenilor” și a deveni biserici vii în care Dumnezeu să își afle odihna?

Cuvântul Ierarhului

Fără mască în fața lui Dumnezeu

”Duminica a 33-a după Rusalii este cunoscută ca fiind Duminica Vameșului și a Fariseului (Luca 18, 10-14), după pilda rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, într-un context în care a rostit și alte pilde, a apreciat nevinovăția copiilor care au acces ușor la Împărăția lui Dumnezeu, a subliniat primejdia bogăției pentru dobândirea mântuirii și a vestit din nou ascultătorilor că El va pătimi, va muri și învia.

În această duminică începe perioada Triodului, care ține până în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, numindu-se așa după cartea de cult numită Triod, carte care se folosește cu preponderență în cult în acest interval de timp.

Prin Pilda Vameșului și a Fariseului, Domnul Iisus Hristos ne dă o lecție tuturor și mai ales celor care se cred drepți și privesc cu dispreț la ceilalți oameni (Luca 18, 9). El arată cum doi oameni, un vameș și un fariseu, au mers la templu să se roage. Vameșul, știindu-se păcătos, ședea în partea din spate a templului, s-a smerit și Îi cerea lui Dumnezeu să se milostivească spre el și să-L ierte. Fariseul, considerându-se drept și împlinitor al Legii, se mândrea înaintea lui Dumnezeu că nu este ca ceilalți oameni păcătoși. Domnul Hristos spune că vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa, decât fariseul, „fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Luca 18,14).

Este interesantă și atitudinea celor doi (vameșul și fariseul), dar și modul cum vede Dumnezeu rugăciunea acestora. Aici observăm păcatele și virtuțile, mândria și smerenia. Vameșul s-a smerit înaintea lui Dumnezeu și a cerut să-l ierte în dragostea Sa nemărginită față de oameni. Fariseul a rostit o rugăciune cu totul neinspirată, pentru că el în aparență mulțumește, dar mulțumirea lui se transformă în judecată aspră la adresa semenilor săi. El se compară cu ceilalți oameni și chiar cu vameșul, disprețuindu-l pe acesta și evidențiindu-și cu nerușinare „virtuțile” sale. Spune Mântuitorul Hristos la un moment dat: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Luca 5,32).

Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător, îl face să fie realist și să aprecieze că faptele bune sunt săvârșite cu ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea smerită luminează și lărgește sufletul omului pentru a primi în el harul lui Dumnezeu și pentru a iubi pe aproapele său. Mândria transformă pe om și-l face să se laude, să judece sau să critice pe ceilalți oameni, să considere că doar prin puterile lui a săvârșit lucruri bune.

Dacă în fața oamenilor putem să realizăm o imagine impecabilă a vieții noastre, purtând diferite măști, în fața lui Dumnezeu masca este foarte transparentă. Domnul Hristos cunoaște viața noastră, gândurile noastre, intențiile cu care săvârșim faptele bune și cele rele, credința și calitatea rugăciunii pe care o facem acasă, la biserică sau în alt loc.

Noi nu trebuie să mergem la biserică să ne lăudăm, să ne comparăm, să-i judecăm pe ceilalți, să facem observații altora, ci mergem pentru a ne întâlni cu Dumnezeu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății