Național Stire Social

Report de peste 20 milioane de lei la Joker şi de 2,4 milioane de lei la Noroc

25.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Reportul la categoria I a jocului Joker este de peste 20,56 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la jocul Noroc reportul cumulat depăşeşte 2,43 milioane de lei (peste 498.500 de euro), în cadrul extragerilor loto de joi, informează Loteria Română.

La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 2 milioane de lei (aproximativ 416.000 de euro). La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 967.000 de lei (aproximativ 198.400 de euro).

La Loto 5/40 se înregistrează, la categoria a II-a, un report în valoare de peste 35.300 de lei. La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 23.200 de lei.

Noile trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc joi, 25 februarie, după ce la Tragerile Speciale Loto de Dragobete care au avut loc duminică, 21 februarie, Loteria Română a acordat 28.355 de câştiguri în valoare totală de peste 2,17 milioane de lei.

La tragerea Loto 5/40 de duminică, 21 februarie, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 95.643 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Satu-Mare şi a fost completat cu 4 variante simple la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc.

Un jucător care şi-a încercat norocul la o agenţie din Constanţa, cu un bilet cu 10 variante la Joker şi o variantă la Noroc Plus a obţinut 5 câştiguri de categoria a II-a la Joker în valoare de 74.778,17 lei fiecare, în total 373.890,85 lei. 

fashiondays.ro