Povestea exponatului lunii martie de la muzeul arădean este strâns legată de o altă poveste de viață, cea a unui personaj care a jucat un rol marcant în Revoluția de la 1848/1849: Kossuth Lajos.

După executarea celor 13 generali la Arad, în data de 6 octombrie 1849, Kossuth a fost nevoit să emigreze. În tot acest timp a stat în mai multe locuri din lume, ajungând în Anglia, dar și America, pentru ca în 1861 să se întoarcă în Europa, stabilindu-se în Italia.

Din anul 1865 și până în ultimul moment al vieții sale, Kossuth s-a statornicit în orașul Torino. În exil a înregistrat și ulterior a trimis în țară celebrul său discurs cu prilejul dezvelirii monumentului Libertății din Arad, în data de 6 octombrie 1890.

Doar peste 4 ani, la începutul anului 1894, Kossuth Lajos era din nou pe prima pagină a ziarelor: foarte bolnav, slăbit din cauza gripei și a vârstei înaintate, Kossuth a căzut la pat. Suferința sa s-a încheiat abia la mijlocul lui martie. În seara zilei de 20 martie 1894, la orele 10:55, Kossuth s-a stins din viață la Torino.

Dar povestea lui nu s-a sfârșit în exil, la Torino. Fiind o personalitate a timpului său, Parlamentul de la Budapesta a dorit să aducă trupul neînsuflețit în țară și să îl înmormânteze în cel mai cunoscut cimitir din capitală. Ceea ce nu a fost ușor. A fost solicitat acordul Împăratului Franz-Josef pentru această misiune. Împăratul Austro-Ungariei a fost de acord, dar cu impunerea unor măsuri foarte stricte. Un tren a purtat corpul neînsuflețit al lui Kossuth de la Torino spre Budapesta, pe drum oprindu-se în mai multe localități și, într-un final, la 30 martie a ajuns în capitală.

Kossuth a fost depus în holul principal al Muzeului Național din Budapesta. Catafalcul său a fost flancat de 92 lumânări, din care, azi în colecția de relicve a muzeului nostru, se păstrează 4 lumânări, alături de alte mărturii valoroase de la înmormântare. Timp de 2 zile la catafalcul lui Kossuth Lajos, s-au perindat mii de oameni. I-au adus un ultim omagiu atât personalități, dar și numeroși admiratori anonimi.  La 1 aprilie 1894, mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, până la locul de veci din Cimitirul Kerepesi de pe Calea Fiume (azi Cimitirul Național).

Din corte... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății