Într-o frumoasă și pilduitoare călătorie spre Postul Paștelui, Evangheliile de pregătire pentru începerea acestuia ne-au așezat în minte și suflet Pilda Vameșului și a Fariseului, Pilda Fiului risipitor, iar astăzi, răspunsul tuturor faptelor de peste veac. Pentru că astăzi, rânduit este a se citi în Biserici Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți. Acea Judecată la care Fiului Omului, stând pe tronul slavei Sale și despărțind oile de capre, va spune unora: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu…”, iar altora: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților…”.

La fel de frumoasă și pilduitoare și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul arătată viețuitorilor vetrelor monahale arădene, în aceste trei Duminici ale începutului de Triod, prin prezența în mijlocul acestora. Mai întâi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, apoi la Mănăstirea Gai, iar astăzi la Mănăstirea Feredeu, ducând și așezând spre întărire pe Calea Postului ce stă să înceapă un mesaj de întărire duhovnicească: „sunt aici, nu sunteți singuri, mergem spre Înviere împreună!”. Căci cum altfel am putea ”traduce” ca mesaj personal adresat fiecărui credincios, monah sau mirean, și numai simpla vedere a omoforului purtat pe umeri de Ierarh în timpul Sfintelor Liturghii Arhierești?

Și a așezat Preasfinția Sa la sufletele monahilor și credincioșilor prezenți în aceste trei Duminici la Liturghiile Arhierești, trei cuvinte de învățătură, care aduse la un loc și așezate în conștiință ne pot purta de mână până dimineața Învierii: ”În vremurile în care vorbim foarte mult despre măști, să nu uităm că în fața lui Dumnezeu masca este foarte transparentă, pentru că El cunoaște viața, gândurile și intențiile noastre și tocmai de aceea, ori de câte ori rătăcim prin întunericul acestei lumi, să ne întoarcem la Dumnezeu, conștienți fiind că la finalul de drum pământesc dragostea față de El și de oameni va fi criteriul judecății finale.”

A săvârșit, așadar, astăzi, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Feredeu, așezând la sufletele celor prezenți învățătura Bisericii despre cele două tipuri de judecată prin care Dumnezeu va evalua viața și faptele noastre din timpul vieții pământești.

Cuvântul Ierarhului

Dragostea - criteriul judecății finale

”Duminica Înfricoșătoarei Judecăți prin Evanghelia (Matei 25,31-46) ce se citește la Sfânta Liturghie, arată cum va evalua Dumnezeu viața și faptele noastre săvârșite pe pământ.

Este necesar să înțelegem că judecata particulară, care are loc imediat după plecarea omului din lumea aceasta este o judecată incompletă și provizorie, fiindcă se așteaptă să fie evaluate și urmările faptelor bune sau rele până la sfârșitul lumii.

Judecata universală sau finală este completă și definitivă, fiind înfricoșătoare prin contextul, forma și conținutul ei.

Criteriul fundamental și ultim al judecății universale este dragostea sau iubirea milostivă, după cum ne descoperă Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.

Dumnezeu este atât de smerit și iubitor de oameni, încât se identifică tainic cu oamenii cei mai smeriți sau neînsemnați, cu cei care sunt umiliți pentru că îi apasă sărăcia, foamea, setea, robia sau lipsa de libertate, înstrăinarea, boala, cu cei care duc o existență la limita dintre viață și moarte. Prezența tainică a Domnului Hristos în oamenii nevoiași este surprinzătoare și înfricoșătoare în ziua Judecății Universale. De ce? Pentru că noi nu vedem întotdeauna că în oamenii care au nevoie de ajutor este de fapt prezent tainic Hristos Domnul, Cel care a pătimit, a murit și a înviat din iubire pentru făptura umană. 

Astfel, Domnul Iisus Hristos ne arată cât de mare este responsabilitatea pe care o avem față de oamenii aflați în suferință, încât mântuirea noastră depinde de atitudinea noastră față de ei. Totodată, Evanghelia subliniază faptul că nu este suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să facem faptele bune ale iubirii milostive pe care am putut să le facem și nu le-am făcut.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru foarte important cu privire la atitudinea noastră față de oamenii aflați în suferință: „Domnul Hristos nu a spu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății