Național Social Stire

Sprijin pentru vârstnicii singuri în perioada pandemiei. Fundația Regală Margareta și Loteria Română și-au unit forțele

11.03.2021 ⋅ 0 comentarii

Fundația Regală Margareta a României și Compania Națională Loteria Română S.A. și-au unit forțele în misiunea de sprijinire a vârstnicilor singuri în perioada pandemiei. Astfel, aceasta susține linia de ajutor Telefonul Vârstnicului și sprijină derularea de acțiuni de ajutor material pentru 100 de vârstnici aflați în situații dificile de viață.

În România, 1 milion de vârstnici locuiesc singuri și înfruntă pe cont propriu temerile și provocările acestei perioade. La începutul anului trecut, odată cu instaurarea stării de urgență, Fundația Regală Margareta a României a lansat soluții pentru nevoile specifice ale persoanelor vârstnice aflate în situații de risc și s-a implicat în gestionarea efectelor produse de distanțarea socială impusă de pandemie, prin crearea Fondului pentru Vârstnici. Prin acest fond, sunt ajutați în continuare seniori din toate zonele țării, în special cei afectați de singurătate, imobilitate fizică, stare de sănătate precară, sărăcie sau excluziune socială, situații dificile acutizate în contextul actual. 

Prin cele patru componente ale proiectului -  linia Telefonul Vârstnicului, acțiuni de sprijin material, voluntariat pentru vârstnici și ajutor pentru comunități, au fost sprijiniți până în prezent peste 6000 de vârstnici. Finanțarea oferită de C.N. Loteria Română S.A. susține în perioada noiembrie 2020 - aprilie 2021, serviciul social Telefonul Vârstnicului accesibil la nivel național și oferă ajutor material pentru 100 de persoane vârstnice cu un trai precar.

„Pandemia ne ține la distanță și noi știm că mulți seniori înfruntă azi situații dificile de viață. Ei sunt cei care ne-au iubit și ne-au crescut și le întoarcem sprijinul atunci când ei au cea mai mare nevoie de ajutor. Vârstnicii singuri reprezintă prioritatea Fundației Regale Margareta a României în timpul pandemiei Covid-19. Prin implicare și solidaritate, putem face diferența în viata acestora. Alături de CN Loteria Română, le putem oferi sprijinul necesar pentru a face față cu bine peste aceastei perioade.”, a declarat Ioana Petrea, Director Comunicare și atragere de fonduri, Fundația Regală Margareta a României.

„Avem datoria să acordăm respectul, atenția și sprijinul nostru, uneia dintre cele mai vulnerabile categorii sociale, vârstnicii. Perioada pe care o traversăm este una deosebit de sensibilă pentru fiecare dintre noi, cu atât mai mult pentru cei care au nevoie de ajutor să poată trece cu bine de pandemie. Pe lângă contribuția pe care Loteria Română o aduce întregii societății de peste 114 ani, prin finanțarea proiectelor de interes public național, suntem onorați să ne aflăm alături de Fundația Regală Margareta a României pentru a da, împreună, o mână de ajutor celor care astăzi sunt în nevoie, dar care în trecut și-au adus aportul la consolidarea unei națiuni puternice în care oamenii se pot bizui unii pe ceilalți. Salutăm și susținem inițiativa prin care a fost creat Fondul pentru Vârstnici și considerăm că gestul nostru este unul firesc, care răspunde menirii pe care o are Loteria Română încă de la înființare, în anul 1906.”, a afirmat Sebastian-Iacob Moga, Director General, Compania Națională Loteria Română S.A. 

Telefon... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro