Național Stire

Simona Halep, calificată în turul al treilea la Miami Open (WTA)!

26.03.2021 ⋅ 0 comentarii

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului Miami Open (WTA), dotat cu premii totale de 3.260.190 de dolari, joi, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa) cu 3-6, 6-4, 6-0, conform Agerpres.

 Halep (29 ani), a treia favorită, a obţinut o victorie muncită, după aproape două ore de joc (1 h 48 min).

Începutul meciului a fost echilibrat, fiecare jucătoare fructificându-şi serviciul, după care Garcia a preluat controlul şi s-a desprins la 5-2, după o serie de trei ghemuri, profitând de procentajul excelent la serviciu şi de lipsa de ritm a româncei. Garcia a câştigat setul cu 6-3 şi şi-a păstrat un nivel ridicat şi în actul secund, în care a condus cu 2-0.

La 2-1 pentru Garcia, Halep a acuzat a primit îngrijiri medicale la umărul drept din cauza unor dureri în momentul în care servea. Românca a strâns din dinţi şi a continuat să joace, în timp ce Garcia a părut scoasă din ritm şi a greşit tot mai mult. După ce Garcia a avut 3-1, Halep a reuşit să întoarcă scorul, la 4-3, ambele jucătoare şi-au făcut serviciul, apoi Simona a încheiat cu break, egalând situaţia la seturi.

În decisiv (6-0), Halep a jucat exact, a avut o evoluţie de metronom, în timp ce Garcia a greşit mult, nereuşind să îşi facă serviciul nici măcar o dată.

Halep a încheiat cu un as şi 3 duble greşeli, iar Garcia (27 ani, 51 WTA) a avut 5 aşi şi 3 duble greşeli. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 26-... vezi mai mult







Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro