Stire Cultura Religie

Bisericile de lemn din județ, incluse în ”Turismul de o zi” inițiat de CJA în parteneriat cu Arhiepiescopia Aradului

01.04.2021 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Județean Arad a primit astăzi, de la Ministerul Economiei, certificatul prin care, după lungi demersuri, a reușit includerea bisericilor de lemn din județul Arad în circuitul turistic național. Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Bulbuc, a precizat că, în funcție de evoluția pandemiei, anul acesta va porni un program de vizitare a unora dintre aceste biserici, în cadrul proiectului „Turismul de o zi”, elaborat de Consiliul Județean.
„Județul Arad are 43 de biserici de lemn, unele cu o vechime de peste 250 de ani. Dintre ele 24 sunt în stare bună. Sunt obiective importante nu numai pentru turismul ecumenic, ci în general pentru cei pasionați de istorie. Bisericile ortodoxe de lemn se răspândesc în comunitățile românești din Transilvania începând cu anul 1279, când regele ungar Ladislau Cumanul, la solicitarea Papei, interzice construirea bisericilor de zid în rit ortodox pe întregul teritoriu al regatului maghiar. Faptul că majoritatea bisericilor de lemn din județ sunt pe Valea Mureșului și pe Valea Crișului Alb demonstrează că în perioada medievală aici trăia o comunitate românească puternică în vechiul comitat al Aradului; este foarte posibil ca în secolele XVII-XVIII, «noile» biserici de lemn să fi înlocuit vechile biserici, degradate de vreme”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
În circuitul turistic al bisericilor de lemn se dorește și implicarea Arhiepiscopiei, existând deja discuții în acest sens.
Consiliul Județean Arad a realizat un inventar al acestor lăcașe de cult. Din păcate, unele sunt în stare avansată de degradare, iar comunitățile nu sunt interesate de conservarea și refacerea lor. În anul 2019, Consiliul Județean Arad a alocat fonduri ca împreună cu Biserica Ortodoxă și cu „Ambulanța Monumentelor” să repare biserica de lemn din Luncșoara (comuna Hălmăgel), un monument istoric și element de patrimoniu deosebit al județului nostru. Conform mărturiilor istoricilor, biserica a fost mutată la Luncșoara în 1825, existând două variante: fie că a fost adusă din cătunul Crăciunești, fie din satul Prăvăleni-Hunedoara. În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar odată pe an, în cinstea ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro