Național Social Stire

Ziua internațională a Romilor, sărbătorită în fiecare an în 8 aprilie

08.04.2021 ⋅ 0 comentarii

Ziua internaţională a romilor este sărbătorită de comunitatea internaţională, anual, la 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni, notează site-urile http://www.errc.org/ şi https://www.mae.ro/, citate de Agerpres.

Iniţiativa privind marcarea Zilei Internaţionale a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990, potrivit https://www.mae.ro/.

Tot în 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spiţe "chakra", Imnul internaţional al romilor, "Gelem, gelem", şi steagul internaţional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde - simbol al câmpurilor înverzite - şi jumătatea de sus albastră - simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei, notează site-ul http://artoteca.ro/.

Din 1971, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obţinerea de compensaţii pentru suferinţele din al Doilea Război Mondial, îmbunătăţirea situaţiei educaţionale, revendicarea drepturilor civile ale romilor sau păstrarea culturii şi limbii romani.

Multe dintre cele 10-12 milioane de romi din Europa încă suferă de sărăcie şi excluziune. Existenţa unei atitudini anti-ţiganism este răspândită, întărind şi agravând lipsurile lor economice şi sociale. Aceste inegalităţi persistă în ciuda eforturilor continue la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a combate prejudecăţile şi discriminarea, scrie site-ul Consiliului Europei, https://www.coe.int/.

 În 2020, cu ocazia sărbătoririi Zilei internaţionale a romilor, secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, îşi exprima îngrijorarea cu privire la "o serie de rapoarte care evidenţiau că unele ţări europene au adoptat măsuri care ar putea duce la compromiterea drepturilor omului ale romilor şi la împiedicarea accesului echitabil al acestora la furnizarea de servicii publice de bază". "Suntem îngrijoraţi să aflăm că furnizarea de ajutoare alimentare şi de plată a beneficiilor sociale sunt periclitate şi că unii politicieni dau vina pe romi pentru răspândirea virusului", a afirmat Marija Pejčinović Burić în context.

"Discursurile online de incitare la ură şi fake-news-urile la adresa romilor sunt din nou în creştere. Mulţi romi din Europa continuă să se confrunte cu anti-ţiganismul, discriminarea şi excluziunea socio-economică în viaţa de zi cu zi - în ciuda normelor UE şi naţionale împotriva discriminării. Stereotipurile şi prejudecăţile sunt încă foarte prezente în societatea noastră. Acesta este motivul pentru care Comisia va prezenta o strategie consolidată pentru egalitatea şi incluziunea romi... vezi mai mult








Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro