Singura biserică din Arad închinată Sfinților Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici și-a serbat pentru prima dată hramul
24.04.2021 ⋅ 0 comentarii
Astăzi, 24 aprilie, singura biserică din Arhiepiscopia Aradului închinată Sfinților Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei, și-a serbat pentru prima dată hramul.
Iar uneori lucrurile sunt de o nebănuită frumusețe în tocmai simplitatea lor. Asta pentru că dacă la capătul drumului de astăzi cineva ne-ar fi întrebat unde am fost, am fi răspuns cât se poate de firesc că ”Am fost acasă la Sfântul Sava Brancovici”. Nu departe de Arad, în Cetatea Ineului, acolo unde, în urmă cu patru secole se năștea un sfânt și unde anul trecut, Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, au târnosit singura biserică din Arhiepiscopie așezată sub oblăduirea Sfântului Cetății. Și am mai putea spune, de asemenea, ”ce sâmbătă!”, gândindu-ne la bogăția și încărcătura duhovnicească a acestei zile, la adăpostul căreia pe lângă prăznuirea sfinților amintiți, îi mai avem spre pildă și reper pe calea spre mântuire pe Sfinții Simion Ștefan, Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Pasicrat și Valentin, dar și pe Sf. Cuvioasă Elisabeta, cea căreia ”iubirea de Dumnezeu îi era haină și acoperământ”. Tuturor acestora adăugându-se și plinirea aflării în Sâmbăta Învierii lui Lazăr (zi în care Mântuitorul, înviindu-și prietenul, ne prevestește propria Sa Înviere, în a cărei așteptare ne aflăm cu toții), și a pomenirii tuturor celor dragi ai noștri care au trecut pragul veșniciei.
Revenind la praznicul Cetății Ineului și a întregii Transilvanii, faptul că avem o biserică închinată Sfinților Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, Ilie Iorest și Sava Brancovici, care au știut în vremuri mai mult decât potrivnice să țină unite sufletele credincioșilor de potirul credinței prin exemplele propriilor vieți, este mai mult decât o bucurie. Este un inegalabil sentiment al lui ”acasă”, pentru că la fiecare participare la Liturghiile săvârșite în biserica sa, deci cu atât mai mult astăzi, în ziua prăznuirii sale, Sfântul Sava își deschide nevăzut brațele, ieșind întru întâmpinare tuturor celor care merg să îl ”viziteze”.
În ”vizită”, ”acasă la Sfântul Sava”, a fost astăzi și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în timpul căreia s-a rugat lui Dumnezeu să caute din cer, să cerceteze și să desăvârșească via Sa. O vie care, astăzi, în Cetatea Ineului a fost primitoare și frumos înveșmântată a sărbătoare încă de la primele ore ale dimineții, când a ieșit întru întâmpinare Ierarhului venit a se împreună-ruga și binecuvânta toate cele ale zilei.
Cuvântul Ierarhului
Adevărul credinței și jertfa dragostei
„În această realitate putem să înțelegem mărturisirea de credință ortodoxă a Sfinților Mărturisitori Transilvăneni din diferite perioade ale istoriei. Sărbătorirea Sfinților Ierarhi Sava Brancovici (1656-1680, cu o întrerupere de timp în păstorirea Transilvaniei), Ilie Iorest (1640-1643) și Simion Ștefan (1643-1656, cel care a tipărit Noul Testament de la Bălgrad- Alba Iulia la 1648), mitropoliții Transilvaniei, ne duce cu gândul la generațiile de români ortodocși care au luptat pentru păstrarea credinței ortodoxe și a românismului în timpul persecuțiilor calvine și catolice în Transilvania. Este firesc să recunoaștem adevărul istoric, fără patimă și resentimente, cu dorința ca Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie înțeleasă în duhul celor șapte Sinoade Ecumenice și a tâlcuirilor Sfinților Părinți ai Bisericii.
Suntem aici, la Ineu, unde s-a născut Sfântul Sava Brancovici în urmă cu 400 de ani (1620-2021) și unde anul trecut, în toamnă, am sfințit această biserică închinată acestui sfânt local și Sfântului Ilie Iorest. Din cauza situației create de răspândirea Coronavirusului - Covid-19, nu am putut să organizăm anul trecut evenimentele spiritual-culturale planificate care să marcheze împlinirea a 400 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Sava Brancovici. Așadar, suntem la primul hram al bisericii închinate sfinților Mărturisitori pomeniți astăzi.
Viața lor a fost plină de împliniri duhovnicești pentru comunitățile păstorite, dar și cu multe î... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății