Național Stire

Astăzi este Ziua internaţională a pompierilor

04.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Comunitatea internaţională celebrează anual, la 4 mai, Ziua internaţională a pompierilor, cu scopul de a recunoaşte şi onora sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru comunităţile lor.

Ziua internaţională a pompierilor este, de asemenea, un prilej de a ne aminti de pompierii care au murit în timp ce serveau comunitatea noastră sau de cei care îşi dedică viaţa pentru a proteja siguranţa tuturor. În acelaşi timp, este o ocazie de a ne arăta sprijinul şi aprecierea faţă de pompierii din întreaga lume care continuă să ne protejeze ori de câte ori este nevoie, scrie site-ul https://www.firefightersday.org/.

Organizatorii precizează că, purtând şi afişând panglicile pompierilor (albastru, simbol al apei, şi roşu, simbol al focului) sau participând la un eveniment de aniversare, fiecare îşi poate arăta recunoştinţa faţă de pompierii de pretutindeni, informează site-ul dedicat evenimentului.

Ziua internaţională a pompierilor a fost instituită la 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri, într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia. Garry Vredeveldt, Chris Evans, Stuart Davidson, Jason Thomas şi Matthew Armstrong au fost trimişi pe 2 decembrie 1998 să stingă un incendiu, când o schimbare bruscă a direcţiei vântului a adus flăcările în drumul camionului de intervenţie, omorându-i pe pompieri. Mai târziu, J.J. Edmondson, locotenent de pompieri în Victoria, a coordonat instituirea Zilei Internaţionale a Pompierilor.

J. J. Edmondson a preciza, în anul 1999, că "Rolul unui pompier în societatea actuală, fie că se află în mediul urban sau rural, fie că este voluntar sau pompier de carieră, reprezintă sacrificiul, angajamentul şi dedicarea. Luptăm împreună împotriva unui singur duşman, focul: indiferent din ce ţară venim, ce uniformă purtăm sau ce limbă vorbim", potrivit site-ului https://www.asro.ro/.

Pe 4 mai se celebrează şi Sfântul Florian, ocrotitorul pompierilor, care a fost comandant militar şi organizator al unei brigăzi de pompieri în vremea Imperiului Roman şi... vezi mai mult









Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro