Frumoase ne sunt sărbătorile, trăirile și bucuriile atunci când ele așezate ne sunt în Lumina Învierii. În Cetatea Ineului, acasă la Sfântul Ierarh Sava Brancovici cum ne place a spune, a fost astăzi, în a treia zi de praznic luminos, cu atât mai mare și sărbătoarea și trăirea și bucuria, cu cât credincioșii s-au putut părtași unei revărsări de bogății duhovnicești prin participarea la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, participarea la procesiunea ce a urmat Liturghiei și la  sfințirea icoanei și conacului care poartă numele Sfântului Ierarh arădean. 

Și cum câteodată pentru a vedea lucrurile în ansamblul lor, în complexitatea lor, trebuie a le privi de la o oarecare distanță, astăzi, privindu-le astfel, atât Liturghia, cât și procesiunea, sfințirea icoanei și a conacului, au părut o tainică refacere a drumului de odinioară de pe Calea Emausului pe Calea Ineului, iar ineuanii făcând astfel mărturia Învierii Domnului I-au făcut loc Celui Înviat a poposi în locaș de bucurie și lumină sufletească. 

Despre Calea Emausului, convorbirea ucenicilor Luca și Cleopa cu Hristos cel Înviat, deschiderea ochilor acestora spre cunoaștere la frângerea pâinii și responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a fi, prin fapte și participarea la viața Bisericii, martori ai Învierii a vorbit și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul așezat la sufletele celor prezenți.  

Cuvântul Ierarhului 

”Astăzi, în a treia zi de Paști, Sfânta Evanghelie de la Luca 24, 12-35 ne descoperă întâlnirea a doi dintre ucenici cu Domnul Hristos cel Înviat, pe Calea către Emaus. Faptul că Biserica a rânduit după Praznicul Învierii și în aceste zile de sărbătoare să ne așeze în față mărturii cu privire Învierea Domnului Hristos, înseamnă că oamenii din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, ucenicii Săi, au discutat despre aceste eveniment istoric, iar dacă în primele zile sau primele clipe după Înviere încă erau sub semnul îndoielii, după aceea ucenicii Mântuitorului, văzându-L, au înțeles că Hristos Domnul, Învățătorul lor și Mântuitorul lumii a înviat din morți. 

Arătările după Înviere, față de femeile mironosițe, față de Luca și Cleopa, pe drumul către Emaus, după cum am ascultat în relatarea Sfântului Evanghelist Luca, și apoi arătarea înaintea ucenicilor Săi fără Toma, iar la o săptămână dimpreună cu Toma, i-a întărit pe ucenici în a crede că într-adevăr Domnul a înviat.  

Discuțiile pe care le purtau Luca și Cleopa pe cale erau niște discuții firești „despre toate întâmplările acestea”, despre ce auziseră ei în Cetatea Ierusalimului, însă la un moment dat lor li se alătură la drum chiar Învățătorul lor, pe care nu Îl recunosc pentru că „ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască”. Noul ”partener de drum” Îi ascultă și îi mustră tâlcuindu-le profețiile Vechiului Testament: „O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El.” 

Se descoperă, așadar, acestora ca un mare tâlcuitor al Scripturilor, pentru ca mai târziu, intrând cu ei la casa de oaspeți și frângând pâinea, să li Se arate ca Fiu al lui Dumnezeu, după care S-a făcut nevăzut. 

Deschizându-li-se astfel ochii s-au întors ei la Ierusalim și au povestit ucenicilor cele întâmplate pe calea către Emaus, pentru ca mai apoi să se facă și ei martori ai arătării Mântuitorului și celorlalți ucenici, în afară de Toma. De o deosebită importanță este momentul în care Mântuitorul le cere să mânânce. Nu pentru că Îi era foame ci pentru a le demonstra că El este! Nu este un duh, nu este o arătare străină, ci chiar Hristos cu trupul omenesc spiritualizat, un trup total diferit față de cel al lui Lazăr pe care îl inviase, un trup transfigurat. Un trup omenesc pe care îl luase din Fecioara Maria pentru a-l sfinți, a-l răscumpăra și a-l oferi îndumnezeit Preasfintei Treimi. Le demonstrează ucenicilor și ne descoperă nouă că trupurile noastre la învierea cea de obște vor fi asemenea cu trupul Său.  

Mântuitorul merge pe cale cu ucenicii Săi și le ține ochii ca să nu Îl cunoască, dar în momentul în care Îl invită la masă se face cunoscut. De multe ori călătorim cu Domnul pe cale și nu-L cunoaștem, dar atunci când Îl invităm în casa noastră, în ființa noastră, în casa sufletului nostru, putem să Îl cunoaștem mai bine, iar El ni se descoperă și prânzește cu noi, adică lucrează împreună cu noi la faptele cele bune. 

Mântuitorul Iisus Hristos a înviat pentru toată omenirea, pentru ca toți să învieze, indiferent de religie, indiferent de starea socială, indiferent că sunt mici sau mari, însă chiar dacă toți vor învia nu toți vor avea aceeași existență după înviere. Căci spune Sfântul Ioan Evanghelistul că „unii vor învia pentru viața veșnică, iar alții vor învia pentru osânda veșnică”. Toți vom învia, însă depinde doar de faptele noastre spre ce anume vom învia. Depinde de ce am făcut noi în această viață ca pregătire spre Învierea cea de obște. Învierea spre viața veșnică este un dar deosebit al Fiului lui Dumnezeu pentru cei care Îl mărturisesc și săvârșesc fapte bune față de aproapele, față de semeni. Mântuitorul nu ni Se oferă doar ca Lumină, ci ni se oferă ca Trup și Sânge ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății