Național Stire Cultura Religie

Sărbătoare în Cetate! ÎPS Timotei, sărbătorit la împlinirea a 85 de ani: Liturghie Arhierească, Te Deum și lansare de carte

04.06.2021 ⋅ 0 comentarii

”Cartea „Vestire de Praznic” adună ca într-un buchet de sărbătoare majoritatea scrisorilor pastorale de Crăciun și de Paște pe care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei le-a trimis clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Aradului de-a lungul celor 37 de ani de păstorire.”scrie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Cuvântul înainte care prefațează cartea lansată astăzi la Facultatea de Teologie din Arad.  

Vestire de praznic au adus și zorii acestei zile de 4 iunie în Cetatea Aradului, zi în care Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit 85 de ani. Prilej de bucurie, rugăciune și mulțumire frumos conturat în această dimineață prin Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Veche din Arad, în prezența sărbătoritului zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, Slujba de Tedeum și lansarea volumului „Vestire de praznic”. 

Buchetului evenimentelor prilejuite de această sărbătoare i s-a adăugat încă de la primele ore ale dimineții floarea rugăciunii și recunoștinței pentru binefacerile revărsate asupra Întâistătătorului Eparhiei Aradului, toți cei prezenți, slujitorii Sfântului Altar și credincioși, rugându-L pe Dumnezeu să îi dăruiască viață, sănătate și bucurie ”Întru mulți ani”.  

Imediat după Sfânta Liturghie Arhierească, a fost oficiată Slujba Te Deum-ului, la finalul căreia Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul l-a elogiat pe Înaltpreasfinția Sa într-un frumos cuvânt: 


”Parafrazându-l pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, atunci când vorbea despre venirea lui Ioan, putem spune astăzi, în zi de sărbătoare, că Fost-a om trimis de la Dumnezeu, și numele său s-a înscris și se înscrie în Istoria Bisericii ca Arhiepiscopul Timotei, care acum 85 de ani, prin binecuvântarea Preasfintei Treimi și dragostea părinților a văzut lumina zilei. A intrat în istoria Bisericii pentru a se înveșmânta în „har peste har”, să se îmbrace cu dragoste, dar și cuvânt și fapte bune. Acest har l-a înmulțit și l-a împărtășit tuturor slujitorilor Bisericii, studenților și credincioșilor cu multă dragoste și jertfelnicie. S-a îmbrăcat în veșmântul dragostei Înaltpreasfinția Sa, revărsând-o asupra fiilor și fiicele Eparhiei Aradului. Arhiereu, profesor, păstor, pelerin, misionar, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a știut întotdeauna să împărtășească cuvântul lui Dumnezeu Cel adevărat.  

Cuvânt cu putere multă a avut Înaltpreasfinția Sa și are, pentru că în  toate bisericile din Eparhie și numai L-a mărturisit și Îl mărturisește pe Dumnezeu, tuturor acelora care au știut și știu să primească în inimile lor cuvântul împărtășit mereu cu dragoste, voie bună, smerenie, înțelepciune, răbdare și seninătate. Cuvânt care te face să simți că ai stat și stai de vorbă cu un om al lui Dumnezeu.  

A hrănit și a adăpat duhovnicește pe toți credincioșii Eparhiei Aradului timp de 37 de ani, a sfințit multe biserici, multe așezăminte (bisericești sau ale creștinilor), a cultivat bucuria harului lui Dumnezeu în parohii și mănăstiri, dar s-a gândit și că este nevoie de o catedrală a Eparhiei, care să unească toate frumoasele simțăminte românești și ortodoxe, ale creștinilor din această regiune.  

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei este continuatorul marilor ierarhi ai acestei Eparhii, care au iubit țara, poporul și credința și care întotdeauna au mărturisit adevărul de credință, adevărul istoric, în bună înțelegere cu toți. Înaltpreasfinția Sa este un om al păcii, un slujitor care împărtășește pacea lui Hristos în inimile tuturor.  

De la înălțimea frumoasei vârste de 85 de ani se uită către istoria trecută (cu toate ajunsurile și neajunsurile ei), cu înțelegere, dar se uită și către viitor, căci lucrarea în Biserică continuă.  

Ne rugăm Bunului Dumnezeu să îl țină sănătos mulți ani de aici înainte, să se bucure de poporul pe care îl păstorește, noi fiind prelungirea mâinilor și inimii Înaltpreasfinției Sale în Eparhia Aradului și nu nu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro