”Tezaur Uman Viu” - au fost depuse 47 de dosare de candidatură. Câștigătorii vor fi anunțați în septembrie
07.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Un număr de 47 de dosare de candidatură, din întreaga ţară, au fost depuse pentru cea de-a noua sesiune a programului "Tezaur Uman Viu", în urma evaluării urmând să fie alese maximum 15 titluri, a anunţat, luni, Ministerul Culturii, conform Agerpres.
"Ne bucură interesul şi faptul că, după mai bine de 10 ani, acest program reuşeşte să adune creatorii, păstrătorii şi transmiţătorii de tradiţii, obiceiuri şi meşteşuguri. Devine o provocare tot mai mare identificarea acestora, iar dorinţa noastră este să-i promovăm şi să găsim pârghiile prin care munca lor să ajungă la marele public. Într-o lume în care kitsch-ul a pus stăpânire până şi pe crearea iilor sau a obiectelor tradiţionale româneşti, produse în ţări îndepărtate, vreau să ne întoarcem la autentic", a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Domeniile pentru care s-a aplicat sunt: prelucrarea lemnului, prelucrarea lutului, prelucrarea fibrelor şi firelor textile, prelucrarea pieilor şi blănurilor, alimentaţie, ocupaţii, portul, spiritualitate şi alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.
Verificarea integralităţii şi eligibilităţii dosarelor de candidatură a avut loc în intervalul 1 - 7 iunie, iar evaluarea de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial va avea loc în perioada 8 iunie - 1 septembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 6 septembrie. Comisia poate acorda anual un număr de maximum 15 titluri "Tezaur Uman Viu".
Decernarea titlurilor se face în cadrul unei gale organizate sub egida Ministerului Culturii, dar n...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății