Când oamenii știu unde îți este parte din suflet, îți duc vești din acel loc, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna dintre cele care să ți-l umple de bucurie. „Ai primit vreo veste de la Prislop?”, m-a întrebat, sâmbătă, înainte de amiază, o bună mamă a unei foste colege dintru anii de început ai Seminarului de la Prislop.  

Nu a durat mult până să aflu că Maica Andreia, una dintre maicile noastre de suflet, avea să îmbogățească Poienița Prislopului cu încă o cruce, iar pe cerul de deasupra lui să adauge încă o stea de veghe.  

Și o să fac o mărturisire. De sâmbătă de la amiază am început a-mi cerceta toate colegele, în dorința de a afla de la careva o poză cu Maica Andreia. Trei zile de cercetare și nici măcar o aflare. Și nu că nu avem poze pentru că n-am fi iubit-o sau pentru că în acele vremuri (1992-1997) n-am fi făcut poze (existau aparatele cu film, vă amintiți?), ci pur și simplu pentru că Maica era ca o taină și așa a vrut să și plece. N-ai fi îndrăznit să o ”deranjezi” în niciun chip cu astfel de cereri. Era ea și era mormântul Părintelui Arsenie.  

Maici cu numele de Andreia erau mai multe, dar „Maica Andreia de la mormânt” era doar una. Cea care vreme de decenii s-a grijit ca mormântul din Poieniță, unde atât de mulți credincioși își află alinarea, să fie întotdeauna înconjurat cu flori.  

Vremurile n-au fost întotdeauna prielnice, nici acoperământul de lemn pe care îl are acum mormântul n-a fost dintotdeauna, nici soare n-a fost mereu, nici zăpezi mici vreodată la Prislop. Vânt, ploaie, zăpadă, frig, cald, omul tainic care îi făcea pe pelerini să spună că la ”mormântul Părintelui Arsenie florile nu se usucă niciodată” era Maica Andreia. Iar în vremurile dintru început ale Seminarului, la doar 3 ani de la Revoluție și de la înveșnicirea Părintelui, eram fericite atunci când ne chema întru ajutor. 

 Departe de a avea la îndemână materiale care să înlesnească cumva acoperirea mormântului și adăpostirea florilor, făcuse nu departe de el un bordei unde adăpostea florile noaptea, de frig. Mormântul, acoperit după ceasurile vecerniei cu o folie de plastic prinsă cu măiestrie unul dintre tâmplari pentru a înlesni oarecum ”munca”. Gândindu-mă acum la anii ce-au trecut, înțeleg cum de ni se părea atât de ușor și cu câtă bucurie primeam ”ascultarea” de a o ajuta. Când îți așezi dragostea în Dumnezeu, lucrurile își pierd întotdeauna din greutate.  

Era tăcută și plină de dragoste în tot ce făcea și n-ai fi îndrăznit în niciun fel să îi tulburi neștiutele dialoguri interioare.  

Astăzi, la peste 25 de ani distanță de acele bogate timpuri, și la cei aproape 90 de ani ai Maicii, Dumnezeu a rânduit ca dialogurile să ni se întâlnească în Poienița Prislopului și de acolo să se înalțe în Îanltul Cerului. Pentru că... 

De astăzi, 8 iunie 2021, Poienița Prislopului chiar s-a îmbogățit cu o cruce.  

Maicile, familia, un sobor de preoți,condus de Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, au purtat-o pe Maica Andreia în locul pe care l-a iubit cel mai mult tocmai pentru că știa că de acolo începe veșnicia: Poienița Prislopului.  

„Astăzi, în cea de a 38-a zi de la Înviere și cu 2 zile mai înainte de Înălțarea Sa la cer, ne-am adunat în sfânta biserică străveche a Mănăstirii Prislop, ca să conducem pe cel din urmă drum pe Preacuvioasa Maica noastră Andreia monahia.  

În această zi, pentru că diseară începe Odovania praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, suntem martori la odovania vieții pământești a precuvioasei Maicii noastre Andreia. O să mă opresc în cuvântul de astăzi la două texte: cel de la Ioan 10, 1-4 și cel din Fp. Ap. 1, 1-3. 

Ni se vorbește în Evanghelia de la Ioan despre Păstorul cel Bun care intră pe ușă. Niciodată, în 40 de ani, nu mi-am pus întrebarea până în acest ceas al prohodirii Maicii Andreia cine este portarul care deschide ușa oilor pentru ca Păstorul cel Bun să intre și să le cheme pe nume. Se vorbește de mai multe ori scrierile vechiului și Noului Testament despre porți: despre poarta oilor, despre porțile Ierusalimului, porțile Noului Ierusalim, dar doar în Evanghelia de la Ioan 10, 1-4 se vorbește și despre portarul care deschide ușa oilor înaintea Păstorului celui Bun. Cu toții știm cine este Păstorul cel Bun. Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun. Dar cine este portarul care deschide ușa înaintea Păstorului? Și m-am gândit în această zi că portarul nu este altcineva, nu este altul decât Dumnezeu Tatăl care a deschis ușa întrupării și venirii în lume a Mântuitorului, Fiul Său, ca să fie Păstor al oilor. Deci Tatăl, portarul oilor deschide ușa înaintea Fiului ca să vină în lume să mântuiască oile Sale. 

 Mă gândesc la Maica Andreia, care a fost chemată prima dată pe nume, la doar 13 ani, în 1953, de către Păstorul cel Bun prin slujitorul Său, Părintele Arsenie Boca, în obștea Mănăstirii Prislop, schimbându-i-l din Irina Costea în Andreia Monahia. 

Astăzi, la aproape 90 de ani a chemat-o pentru a doua oară, pe numele de Andreia monahia, zicându-i ”Vino la Tatăl!”, după cum citim în Didahia Sfinților Apostoli. 

Cel de-al doilea text, cel din Faptele Apostolilor, la care vreau să fac referire, este cel în care ni se spune că după Înviere Mântuitorul a  petrecut cu ucenicii Săi vreme de 40 de zile, arătându-li-se în acest răstimp de mai multe ori și vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu. Astăzi suntem în ziua a 38-a a acestor arătări. Am cugetat în aceste zile la aceste cuvinte și m-am gândit că n-a vorbit Mântuitorul despre nicio împărăție lumească ci doar despre Împărăția lui Dumnezeu, și de folos ne este nouă tuturor... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății