Jandarmii arădeni au prins doi bărbați care au tăiat ilegal mai mulți arbori din Valea Mare
28.06.2021 ⋅ 0 comentarii
În cadrul unei acțiuni comune, Jandarmerie și Ocolul Silvic Valea Mare, desfășurată pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, au fost finalizate verificările în cazul a doi bărbați care au fost prinși după ce au tăiat arbori ilegal, în zona împădurită din apropierea localității Virișmort, județul Arad.
Cei doi bărbați, angajați ai unei societăți comerciale cu obiect de activitate exploatare forestieră, au tăiat mai mulți arbori din specia carpen în afara partidei avute în exploatare legal.
La verificările efectuate în teren, până în acest moment au fost descoperite cinci cioate rezultate în urma tăierii ilegale a arborilor. Arborii tăiați au fost transportați în depozitul societății comerciale, unde au fost prelucrați în lemn de foc.
În urma măsurătorilor efectuate de către personalul silvic, a rezultat cantitatea de aproximativ șapte metri cubi arbori tăiați ilegal, creând un prejudiciu de peste 3.500 lei.
Având în vedere faptul că, „tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național” și „furtul de arbori” constituie infracțiuni, conform prevederilor Legii nr. 46/2008, jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, actele necesare începerii urmăririi penale.
Utilajul forestier (TAF) și drujba au fost ridicate în vederea confiscării, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor. Prejudiciul nu a fost recuperat.
Sursa: ARQ