Național Stire

În fiecare an, la 1 iulie este sărbătorită Ziua muzicilor militare

01.07.2021 ⋅ 0 comentarii

În fiecare an, la 1 iulie este sărbătorită Ziua muzicilor militare. Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831 prevedea funcţionarea, la Iaşi, în cadrul Strajei Pământeşti, a unei fanfare militare - prima fanfară militară românească. Astfel, intrau şi îşi începeau slujba sub drapel ''ostaşii muzicanţi'', o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ''1 tambur, 24 muzicanţi şi 8 toboşari'', potrivit site-ului www.mapn.ro.

Prima muzică militară din Ţara Românească a fost înfiinţată la Craiova, de marele spătar Alexandru Ghica. Din primăvara anului 1831, au apărut şi primele regulamente militare privind numărul ''ostaşilor muzicanţi'' care intrau în componenţa celor trei regimente înfiinţate în 1830 în Ţara Românească şi în Moldova, potrivit ''Calendarului Tradiţiilor Militare'' (2010). Muzicile militare au avut un rol foarte important în diferite momente care au marcat istoria ţării noastre, de la sărbători naţionale, manifestări social-politice sau culturale până la prezenţa pe front alături de trupele româneşti.

În 1858, muzicile militare treceau de la străjile pământene la regimente. În 1859-1867, toate regimentele au fost dotate cu muzici militare, iar în 1864, a fost creat un departament special în cadrul Ministerului de Război, care avea în subordine toate muzicile militare. În Războiul de Independenţă, trupele au fost dotate cu fanfare şi gornişti.

La 10 octombrie 1936, a luat fiinţă ''Şcoala elevilor muzicanţi'', prima formă de învăţământ muzical preuniversitar din ţara noastră, se arată pe site-ul www.armataromaniei.ro.

La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcţionând, în continuare, pe lângă Direcţia Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secţia Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior - Inspectoratul Muzicilor Militare (din 1 mart. 1990).... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro