O statuie-omagiu închinată Prințesei Diana, dezvelită de William și Harry
02.07.2021 ⋅ 0 comentarii
Prinţii William şi Harry au participat la dezvelirea unei statui a mamei lor, prinţesa Diana, care ar fi împlinit joi vârsta de 60 de ani, iar sute de admiratori ai ei s-au adunat la Palatul Kensington pentru a-i aduce un omagiu, relatează Daily Mail, potrivit News.ro.
Statuia in bronz, care o prezintă pe Diana cu braţele în jurul a doi copii, a fost comandată de prinţii William şi Harry în 2017 pentru „a-i recunoaşte influenţa în Marea Britanie şi în întreaga lume” şi pentru a marca 20 de ani de la moartea ei.
Palatul Kesington a spus că „statuia va reflecta căldura, eleganţa şi energia prinţesei Diana, pe lângă munca şi impactul ei asupra multor oameni”.
La baza statuii, sunt garvate numele prinţesei şi data la care a fost inaugurată. În faţa ei, în pavaj, este scris un fragment din poemul „The Measure of A Man”, de Albert Schweitzer, care a fost citit la ceremonia de comemorare din 2017.
Evenimentul a fost unul privat, la care au participat membri ai familiei prinţesei Diana, contele Spencer, Lady Sarah McCorquodale şi Lady Jane Fellowes, sculptorul Ian Rank-Broadley, peisagistul Pip Morrison şi preşedintele Historic Royal Palaces, Rupert Gavin.
Sute de oameni s-au adunat încă de dimineaţă în faţa palatului. Admiratorii prinţesei Diana au venit din diverse părţi ale ţării pentru evenimentul de joi. Într-un mesaj comun, publicat online, William şi Harry au transmis: „Astăzi, când ar fi fost a 60-a aniversare a mamei noastre, ne amintim dragostea, puterea şi caracterul ei - calităţi care au făcut-o o forţă pentru bine în întreaga lume, schimbând nenumărate vieţi în bine. În fiecare zi ne dorim să fie cu noi şi speranţa noastră este că această statuie... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății