Local Stire

Concursul județean de frumusețe Miss Arad se va desfășura în luna august

14.07.2021 ⋅ 0 comentarii

Concursul județean de frumusețe Miss Arad se va desfășura în luna august, din calendarul concursului făcând parte înscrierile online ale candidatelor, preselecția, ședințele foto, activitățile de pregătire specifice, cantonamentul și finala.

La fiecare ediție, concursul județean de frumusețe Miss Arad adoptă câte o tematică, în încercarea de a defini însușirea estetică și morală a „frumuseții”, ca termen generic. În anul 2021, care marchează a XVI-a ediție, proiectul se dezvoltă în jurul valorilor care promovează autocunoșterea, dezvoltarea personală care au ca scop crearea unei imagini de sine sănătoase la adolescente. 

Conceptul de “Frumusețe” va primi  consistență, odată cu implicarea concurentelor în activități precum: educație pentru sănătate, creșterea stimei de sine și dezvoltarea charismei. Lozinca concursului fiind „Frumusețea înseamnă încredere de sine”, concurentele vor fi încurajate pe întreaga durată de desfășurare a proiectului să-și dezvolte o imagine de sine sănătoasă, prin intermediul experiențelor prin care vor trece dar și să devină membrii implicați în activitățile comunității din care fac parte, să fie atente la nevoile semenilor dezavantajați sau aflați în suferință. Din aceste activități vor face parte și întelegerea modului în care rețelele de socializare pot schimba perceperea în mod negativ a realității dar și pericolele la care sunt expuse în acest context. 

Finala concursului se va desfășura în aer liber, în data de 25 august la Lacul Castelului Kintzig- Domeniul Lupaș. Organizatorii proiectului sunt Asociația Angels Organization și Angels Events.


fashiondays.ro