Național Stire

Echipa națională a României, performanță istorică la Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Elevi: Locul 8 în lume și cea mai bună echipă vorbitoare de engleză ca limbă străină

12.08.2021 ⋅ 0 comentarii

Echipa Națională a României a obținut o performanță istorică la Campionatul Mondial de Dezbateri pentru Elevi, desfășurat online. Echipa țării noastre a fost singura din Europa care s-a clasat în primele 8 echipe ale lumii. 

Totodată a fost declarată „Cea mai bună echipă EFL (vorbitoare de engleză, ca limbă străină)” din concurs, transmite joi Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), într-un comunicat de presă. 

Campionatul s-a desfășurat online între 25 iulie și 5 august, România fiindt singura țară din Europa prezentă în sferturile Campionatului Mondial. 

Parcursul extraordinar al elevilor români s-a oprit în sferturi, în fața echipei statului Filipine. 

Anul acesta, echipa României a fost formată din elevii: 

Oana Nițu (clasa a XII-a) (Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești) 

Elena Rădulescu (clasa a XI-a) (Colegiul Național „Sfântul Sava” București) 

Tania Acsinte (clasa a XI-a) (Colegiul Național „Sfântul Sava” București) 

Irina Chicuș (clasa a XI-a) (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București) 

Valeriu Cărășel (clasa a XII-a) (Colegiul Național „Mihai Viteazul” București) 

rezervă Arina Dumitru (clasa a X-a) (Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești). 

Echipe puternice, formate din vorbitori nativi de limba engleză, precum echipa Angliei sau Irlandei, au părăsit turneul în fazele anterioare, au transmis reprezentanții ARDOR, într-un comunicat de presă

Printre temele dezbătute se numără: posibilitatea ca serialele cu polițiști să facă mai mult rău decât bine, interzicerea producerii și a consumului de carne, comercializarea spațiului cosmic, capitalismul „curcubeu”, faptul că țările în curs de dezvoltare ar trebui să prioritizeze industrializarea în scopul substituirii importurilor în defavoarea industrializării orientate spre exporturi. 

Echipa României a obținut și titlul de Cea mai bună echipă EFL („EFL Best Team”) dintre cele 19 echipe EFL (English as a Foreign Language – Engleza ca limbă străină) din concurs. Valeriu Cărășel (Colegiul Național „Mihai Viteazul” București) a obținut un foarte bun loc 8 în clasamentul individual EFL. 

Campionatul Mondial înseamnă emoția din timpul dezbaterilor, când știi că trăiești momentele pentru care te-ai pregătit un an întreg, că dezbați împotriva celor mai bune echipe din lume și că ai ocazia să reprezinți România printre ele! E un context în care vii să dai tot ce poți, care îți confirmă că munca depusă până acum a meritat. Ești unde sperai să ajungi, ba chiar mai departe! Frumusețea dezbaterilor stă și în oportunitățile pe care ți le creează – oamenii pe care ii cunoști, subiectele diverse despre care te informezi, curiozitatea cu care ajungi să privești evenimentele din jur, precum și faptul că toate astea persistă în timp”, a spus Irina Chicuș (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București). 

Lotul de antrenori care au pregătit în acest an echipa națională este format din instructori și arbitri cu experiență ai Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică – ARDOR, mulți dintre ei foști componenți ai echipei naționale: Șerban Pitic, Diana Diaconescu, Ștefan Matei, Teodor Grama, Laura Drăgoi, Andrei Olaru, M... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro