Lungmetrajul ”Miracol”, în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia
02.09.2021 ⋅ 0 comentarii
"Miracol", cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a fost selecţionat în cadrul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (Biennale Cinema), care are loc în perioada 1 - 11 septembrie.
Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român transmis Agerpres, evenimentul reprezintă prima participare a unui lungmetraj românesc într-o secţiune competiţională la acest festival în ultimii 12 ani.
"Miracol" va avea premiera în secţiunea competitivă Orizzonti, dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi şi expresive tendinţe din cinematografia internaţională.
În opinia regizorului Bogdan George Apetri, "filmul nu urmăreşte să dea prioritate unei viziuni realiste asupra lumii, faţă de una mistică".
"Povestea funcţionează la fel de bine dacă este privită din unghiul pragmatic al privitorilor pentru care credinţa nu înseamnă nimic sau, dimpotrivă, dacă este percepută dintr-o perspectivă religioasă, supranaturală, imaterială. Filmul nu oferă răspunsuri, ci sugerează mai multe traiectorii posibile către un punct final misterios, unic şi irepetabil în sufletul fiecărui spectator. Filmul face acest lucru aducând în prim plan abordarea realistă a unei poveşti care, în opoziţie, poate fi de asemenea interpretată în întregime într-un mod spiritual", precizează regizorul.
În rolurile principale joacă Ioana Bugarin şi Emanuel Pârvu, distribuţia fiind completată de actorii Cezar Antal, Ovidiu Crişan, Valeriu Andriuţă, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru şi Mircea Postelnicu.
Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu, scenografia de Mihaela Poenaru, de costume s-a ocupat Liene Dobraja, iar de machiaj Bianca Boeroiu. Minodora Şerban este producător executiv, iar co-producători sunt Viktor Schwarcz şi Aija Berzina.
Filmul este produs de Oana Iancu şi Bogdan George Apetri prin noua lor casă de producţie THE EAST COMPANY PRODUCTIONS.
O producţie The East Company Productions (Romania), Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia), "Miracol" va ajunge pe marile ecrane din România l... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății