Avem în 24 iunie Ziua Universală a Iei și avem în cea de-a doua duminică a lunii mai Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Și e bine că le avem, în încercarea de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.  O adevărată bogățIE de culoare și sens așezate în cele două zile, după care, ușor ușor,  bogăția, culoarea și sensul (altfel de bogăție, altfel de culoare și categoric altfel de sens) sunt așezate în noi și noi zile decretate prin lege. 

Norocoasă cum sunt, la timpul potrivit, Dumnezeu mi-a scos în cale omul care să îmi întărească convingerea că zilele amintite în chiar primele rânduri sunt întotdeauna ASTĂZI, nicidecum doar în cele de lege rânduite. 

Timpul potrivit 

Pentru a putea vorbi de Cecilia Costache, căci despre astă domniță vreau astăzi a povesti, este mai mult decât necesar a aduce în prezent timpul potrivit, de Dumnezeu rânduit, pentru a o cunoaște. Se „întâmpla” la capătul celor trei zile de doliu național de la mijlocul lunii decembrie a anului 2017. Da, la funeraliile Bunului și Blândului nostru Rege Mihai. După o noapte de mers cu trenul, aveam să îmi dăruiesc probabil cele mai profunde stări și convingeri despre România mea, despre care știam că este undeva rătăcită și care cu greu se mai lăsa descoperită. Am recunoscut-o pe ea, România mea demnă și frumoasă, în 16 decembrie 2017, când toată se așezase cuminte și demn „în Duhul Regelui” și Îl conducea pe drumul către veșnicie. Era liniște, era apăsare, era pace. Acolo, în marea de doliu, undeva pe la poalele Colinei Bucuriei, o pată de culoare. „Uite, cineva în costum popular!”, le-am spus prietenilor cu care mersesem, mărturisindu-le că i-aș face o poză, dar parcă n-aș vrea să o deranjez cu o astfel de cerere, într-un astfel de moment. Am făcut una de la distanță, după care, în încercarea de a-mi face o bucurie, cumnata mea a mers și a bătut la poarta sufletului purtătoarei de costum popular întrebând-o dacă ne dă voie să o pozăm. Aveam, așadar, încă o poză care să întregească tabloul pe care îl surprinsesem la Funeralii pentru a da și o formă vizuală articolului ”11 zile în Duhul Regelui” pe care urma să îl scriu.  

Timpul s-a așternut peste câteva luni bune de la acel moment. Într-o seară, răsfoind pe pagina de socializare, văd, undeva într-un grup de Domnițe cu altițe, un chip cunoscut. Oare să fie ea? Compar pozele! În sfârșit o găsisem și îi puteam da pozele care, nădăjduiam eu, că o vor bucura. Din întrebare în întrebare am ajuns la profilul ei de facebook.  

Cecilia Costache, omul descoperit în Funeraliile Regale și care m-a învățat că Ziua Iei și a înveșmântării în Portul Tradițional Românesc este întotdeauna ASTĂZI 

De la aflarea în mediul online și până la o frumoasă prietenIE a mai fost doar un pas. O prietenie care este legată cu fire nevăzute de fiecare ie purtată în LiturghIE.  

Despre pasiunea ei pentru ii și pentru costumele populare am mai avut încercări timide de a scrie, dar cumva, clopotele timpului potrivit încă nu bătuseră atât de tare cât aștearnă rândurile potrivite despre un om atât de drag. 

Nu știe că astăzi scriu despre ea și despre colecția impresionantă de costume populare, deci emoțiile îmi sunt cu atât mai mari. Bine, ați putea spune, atunci de unde informațiile? Din fiecare ciocnire a sufletelor în cele mai importante evenimente personale ale ultimilor ani. Iar „cele mai importante evenimente”, să fim înțeleși, se referă la intensitatea vibrațiilor transmise cu diferite și chiar aparent mărunte ocazii.  

Îndemnul care a deschis calea. Întotdeauna în IE la Sfânta LiturghIE 

Pasiunea Ceciliei Costache pentru veșmântul popular, pentru că el nu te îmbracă ci „te înveșmânează”, a început, ce faină „întâmplare”, în același an în care am cunoscut-o: în 2017, la distanță de doar câteva luni de acel decembrie luminos chiar și în doliul său. Se întâmpla în al ei     „Colț de Rai”, unde Părintele le îndemnase să vină de Sânziene la Sfânta Liturghie îmbrăcate în port tradițional. 

A fost îndemnul care a deschis calea unei călătorii frumoase în căutarea rădăcinilor și a autenticului românesc. Cum singura piesă care ar fi putut da bun răspuns chemării Părintelui îi era o ie moștenită de la străbunica din Ibănești, Olt, la vârsta de 5 ani, a început să cerceteze cum și de unde ar putea găsi poale, fotă și brâu, cât să aibă un costum complet. 

De Sânziene 2017, în Ie la LiturghIE, iar de atunci, fără excepție, in... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății