(FOTO) Ierarhii arădeni au participat la prăznuirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul Banatului
15.09.2021 ⋅ 0 comentarii
Zi de mare praznic este astăzi, 15 septembrie, în Mitropolia Banatului, prin prăznuirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul ei. Praznic la care au fost în împreună rugăciune și slujire cu Înalpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Deși cu fiecare binecuvântare de încheiere a Sfintelor Liturghii Arhierești la care participăm, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ni-l aduce pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș în fața sufletului, ziua prăznuirii Ocrotitorului Banatului are o încărcătură duhovnicească aparte și ni-l așează, cu fiecare an trecut, ca o lumină tot mai vie în candela ce ne luminează calea mântuirii fiecăruia dintre noi. Și așezând lumină lângă lumină, ne este tuturor, împreună, Făclie care luminează întreg Banatul.
Și că Banatul este în aceste zile în bogate straie de lumină ne stau ca dovadă chiar cele două repere spirituale bănățene aflate mai aproape de Cer și de a căror sărbătoare ne-am bucurat și noi.
Ieri, la aproape 1.800 de metri pământești altitudine, la Monumentul Eroilor bănățeni de pe Muntele Mic, astăzi, la tot atâția metri duhovnicești altitudine, la Catedrala din Timișoara, acolo unde de 65 de ani Moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș aduc alinare tuturor celor aflați în încercare. Și au cele două repere bănățene izvorul în timpuri în care tuturor deviză ne era „Nimic fără Dumnezeu”: anul 1936.
Și sunt în acest an 2021 buchet de frumoase împliniri legate de Catedrala mitropolitană a Banatului: sunt 85 de ani de la punerea pietrei de temelie de către episcopul Andrei Magieru al Aradului și sunt 75 de ani de la târnosire. Acea memorabilă târnosire la care participa, cu doar un an înainte de plecarea în lungul și nedreptul exil, Unsul lui Dumnezeu Regele Mihai împreună cu patriarhul Nicodim Munteanu, întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc. Avea atunci Regele Mihai 25 de ani. Astăzi, în anul Centenarului nașterii Sale, la fel de blând și ocrotitor privea, din pictura ce străjuiește unul dintre pereții catedralei, spre întreaga mulțime a credincioșilor, ca în 1997 când îi îmbrățișa cu privirea, chiar din Catedrală, la 51 de ani distanță de momentul târnosirii.
În orice colț al Catedralei ai fi privit astăzi, Liturghia, plinirile, rugăciunile, icoanele, credincioșii de toate vârstele, Ierarhii, preoții și diaconii slujitori împleteau timpului zilei de prăznuire a Ocrotitorului Banatului mândră cunună de flori duhovnicești. Era liniște, era împăcare, era sărbătoare.
Frumoasele cuvinte de învățătură rostite de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, și Înaltpresfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, au zugrăvit chipul Sfântului Ierarh astăzi sărbătorit, aducându-l în fața credincioșilor pe copilul orfan, călugărul misionar, ierarhul jertfelnic, căruia văzându-i Dumnezeu nevoințele i-a dat darul facerii de minuni și în cetele sfinților l-a sălășluit.
În chip deosebit, Mitropolitul Banatului, făcând trimitere la mama Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, a adus un cuvânt de mulțumire tuturor mamelor, dar în m... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății