Viva l'Europa: Ursula von der Leyen a susținut discursul anual privind starea Uniunii
16.09.2021 ⋅ 0 comentarii
Pe data de 15 septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut discursul anual privind starea Uniunii Europene, care înglobează principalele provocări ale anului precendent, ambițiile pentru anul următor, dar și propunerile concrete de acțiune împotriva actualelor amenințări sau probleme, precum schimbarea climatică, criza din Afganistan și redresarea economiei țărilor membre după pandemie.
În discursul său, von der Leyen a vorbit despre necesitatea împuternicirii tinerilor europeni, care aduc speranța că anul viitor va fi condus de valori precum empatie și solidaritate, valori caracteristice generației următoare. S-a vorbit și despre eforturile făcute în pandemie pentru a găsi un vaccin sigur și eficient împotriva COVID-19 și despre una dintre cele mai importante realizări europene: peste 70% dintre adulții din UE sunt complet vaccinați.
Continuarea eforturilor vaccinării atât în Europa, cât și în afara ei, și asigurarea că niciun virus nu va mai transforma vreodată o epidemie locală într-o pandemie globală, reprezintă alte două mari priorități ale Uniunii la momentul actual. „Avem capacitatea inovativă și științifică, cunoștințele din sectorul privat, avem autorități naționale competente, iar acum trebuie să aducem toate acestea împreună, inclusiv finanțarea masivă.”
De la NextGenerationEU, instrumentul SURE, Pilonul European al Drepturilor Sociale, dar și programul ALMA care va permite tinerilor să își găsească un loc de muncă temporar într-un alt stat membru, aceste subiecte reprezintă propuneri de acțiune menite să contureze Europa într-un proiect colectiv în care tinerii își pot proiecta viziunea și eforturile.
Ursula von der Leyen a subliniat faptul că Europa este alături de poporul afgan și că, împreună, trebuie să evităm riscul major de foamete și dezastru umanitar. Pentru aceasta, vor fi alocați 100 de milioane EUR prin Pachetul de Sprijin Afgan, care urmează a fi prezentat în următoarele săptămâni.
„Consolidarea idealului european al lui Schuman este o lucrare continuă și nu ar trebui să ne ascundem de inconsecvențele sau imperfecțiunile noastre. Oricât de imperfectă ar fi, Uniunea noastră este unic de frumoasă. Este o Uniune în care ne consolidăm libertatea individuală prin puterea comunității noastre, o Uniune modelată atât de istoria și valorile noastre comune, cât și de diferitele noastre culturi și perspective - o Uniune cu suflet.”