P(r)oza zilei: Cum ne minte biata MINTE

La fel cum inima mea zvâcnește de 60 de ori pe minut, pompându-mi sângele în tot organismul, și creierul meu pulsează 33.000 de gânduri pe oră, bombardându-mi MINTEA cu cele mai năstrușnice fantezii.

Ca acuma, bunăoară, când stau cu mașina la stop la sensul giratoriu de la Noua Catedrală Ortodoxă și în stânga mea văd o tânără mămică certându-și copilul și smucindu-l de mână și băiatul plânge nemulțumit și atunci pe mine gândul mă duce subit la romanul ”Plânsul lui Nietzsche”, poate pentrru că am împrumutat cartea mai anii trecuți de la o librărie ambulantă de pe Ștrandul Neptun și când, în sfârșit, m-am hotărât să duc înapoi romanul, librăria dispăruse cu totul și am rămas cu un sentiment de culpabilitate că nu am apucat să mai restitui cartea și acum suntem lângă o biserică și am mustrări de conștiință, căci nu am apucat să văd nici filmul turnat după acest roman și între timp am ajuns cu mașina în drept cu Terasa PERGOLA și în carte (ca și în film, ca și in realitate) e vorba despre o femeie fatală, Lou Andreas-Salomé, de care s-au îndrăgostit în Viena Imperiului Chezaro - Crăiesc trei personalități accentuate și între timp am ajuns la trecerea de pietoni de la McDonald's și cele trei ”victime” au fost filosoful Friedrich Nietzsche, psihiatrul Sigmund Freud și poetul Rainer Maria Rilke  și am apucat să parchez în fața imobilului în care locuiesc (vis-a-vis de Hotel Continental Astoria) și acum mă bate gândul că de ce în acest cochet oraș al fostului Imperiu Austro - Ungar eu nu am norocul să întâlnesc o nouă Lou Andreas-Salomé și exact în acest moment prin fața mea trece o femeie cu siluetă imperială, pedalând pe bicicleta ei albastră la două palme deaspra asfaltului și zâmbindu-mi cu surâsul inconfundabil al Destinului și atunci MINTEA mea speculează această coincidență semnificativă si lipește cele doua planuri (gândul meu și realitatea) și, după ce mânânc și mă culc, sunt de-a lungul visului și Nietzsche și Rilke și Freud și, dacă tot sunt Rilke, normal că mă trezesc fix la miezul nopții și pun mâna pe pix și scriu dintr-un suflet acest poem: 

Dependențe

Pe vremea când eram alcoolic,

trebuia să ma trezesc în fiecare noapte

și să beau un pahar de coniac!

Pe vremea când eram un fumător înrăit,

trebuia să mă trezesc in fiecare noapte

și să fumez o țigara!

Acum,

trebuie să mă trezesc in fiecare noapte

și să mă uit la chipul lui K!

P(r)ozeur: Vasile de Zărand