Local Stire

Care este stadiul lucrărilor la noul Spital de Oncologie (FOTO)

12.10.2021 ⋅ 0 comentarii

Potrivit lui Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, lucrările de construire și amenajare a noului Spital de Oncologie, de pe strada Vincențiu Babeș au ajuns la un stadiu avansat și în interiorul, și în exteriorul imobilului.

„Pe exterior se lucrează la fațadă, la încadramentul ferestrelor și la elementele de detaliu, readucându-se decorațiunile exterioare la starea inițială. Astfel, prin clădirea noului Spital de Oncologie, Consiliul Județean Arad redă orașului una dintre frumoasele sale bijuterii arhitecturale.

Pe interior, au fost realizate compartimentările la parter și la etaj, au fost finisate tavanele și au fost montați pereții-cortină.

Cei care trec pe strada Vincențiu Babeș pot constata că lucrările avansează și că se conturează forma finală a noului Spital de Oncologie. Față de clădirea originală, am adăugat scări exterioare antiincendiu, lifturi și am refăcut compartimentările, ca ele să corespundă normativelor actuale. Spitalul de Oncologie este o investiție importantă pentru județul Arad, fiindcă incidența îmbolnăvirilor de cancer este foarte mare, iar pacienții nu au fost până acum tratați într-un spațiu corespunzător vremurilor în care trăim”, scrie pe Facebook Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Acesta mai susţine că îşi doreşte ca în paralel cu construcția îşi doreşte ca din programele naționale de investiții să se achiziţioneze aparatura modernă de care pacienții au nevoie în tratarea acestei boli, vorbind chiar despre o aparatură care la momentul de față nu este disponibilă pentru pacienții din Arad.

Sursa foto: Facebook Iustin Cionca

fashiondays.ro