Educația dincolo de PANDEMIE: suport educațional oferit elevilor arădeni pentru susținerea examenului de bacalaureat
13.01.2022 ⋅ 0 comentarii
Colaborarea Primăriei Arad cu societatea civilă continuă și în 2022. De această dată este vorba despre proiectul “Educația dincolo de PANDEMIE” dedicat elevilor claselor IX-XII, care vor primi suport educațional din partea profesorilor, în vederea susținerii examenului de bacalaureat.
Elevii vor avea acces gratuit la platforma electronică mybac.ro (www.mybac.ro) unde vor găsi materia de studiu la disciplinele examenelor conform curriculei de bacalaureat, în format PDF, video-audio sau audio.
Primăria Municipiului Arad cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad va distribui liceelor din municipiu, în funcție de necesarul acestora, un număr total de 500 de abonamente (de conturi individuale de acces pe platforma mybac.ro). Abonamentul gratuit va fi funcțional din momentul în care utilizatorul își va crea contul pe platformă și va introduce codul de acces, urmând să primească pe e-mail detaliile de acces. Valabilitatea acestora este de 1 an de la activare.
„Cu sprijinul Inspectoratului Școlar și a liceelor care au clase terminale vom oferi 500 de abonamente gratuite. În vremurile acestea complicate, în care online-ul a devenit o normalitate în educație, ne bucurăm că avem acest gen de colaborări. Ieri, am pus la dispoziția Școlii gimnaziale <> din Sânicolaul Mic, echipamentele IT necesare bunei funcționări a procesului instructiv educativ. Azi, dăm posibilitatea elevilor arădeni de a accesa gratuit o platformă unde se vor putea pregăti pentru unul dintre cele mai importante examene, bacalaureatul. Sunt mai mult decât convins că vom continua acest gen de proiecte pentru că educația este unul dintre pilonii de bază ai societății noastre.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.