Administrația din Șeitin pregătește investiții la școală, la rețeaua de apă și asfaltarea unor străzi
26.01.2022 ⋅ 0 comentarii
Se profilează investiții consistente și la Șeitin, în ciuda situației politice locale, o situație destul de delicată. Vorbim aici despre investiții în construirea unei clădiri noi la școala din comună, extinderea rețelei de apă potabilă, respectiv asfaltarea unor străzi.
„În primul rând vorbim despre construirea unei noi clădiri pentru școala din Șeitin. De fapt, este vorba despre o construcție nouă, începută de ceva vreme, dar care nu a mai fost finanțată. Avem depus un proiect pe Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Totodată, evem și un proiect ce privește extinderea rețelei de apă potabilă din comună, proiect de asemenea depus pe PNDL 2. Nu în ultimul rând, avem pregătite două proiecte de asfaltare a unor străzi din Șeitin, lucru așteptat cu nerăbdare de cetățeni. Cele două proiecte pentru asfaltare sunt deja depuse pe Programul Național de Investiții Anghel-Saligny. Toate aceste proiecte așteaptă doar aprobarea finanțării și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, ca lucrările să poată fi demarate, de asemenea, cât mai rapid”, a declarat Mircea Totorean, primarul comunei Şeitin.
La rândul său, Consiliul Județean Arad pune umărul la dezvoltarea comunei Șeitin și contribuie cu sume importante necesare pentru confinanțarea unor proiecte.
„La fiecare patru ani, ne prezentăm în fața cetățenilor pentru a le cere un vot de încredere. La rândul lor, cetățenii așteaptă de la noi ca, prin acest vot de încredere, să lucrăm la bunăstarea lor și la dezvoltarea fiecărei localități în parte. Totuși, ce trebuie să înțelegem cu toții este faptul că, pentru ca o adminstrație locală să poată demara proiecte importante, are nevoie de sprijin politic și de o majoritate confortabilă în consiliul local. Spun aceste lucruri pentru că, la Șeitin, ne confruntăm cu o situație politică aparte, în care primarul nu beneficiază de o majoritate în consiliu, o situație în care, de cele mai multe ori, opoziția respinge anumite proiecte de hotărâre doar pentru că acestea nu vin de la ei. Și, în ciuda acestor piedici, administrația șeitineană, beneficiind și de sprijinul Consiliului Județean, reușește să vină în fața cetățenilor cu aceste proiecte importante, lucru pentru care îi felicit pe oamenii de acolo”, spune președintele CJ Arad, Iustin Cionca.