ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI: DIMITRIE CAMENIȚĂ
07.03.2022 ⋅ 0 comentarii
În anul 2010, distinșii profesori universitari Matei Șimăndan și Titus Aslău au coordonat elaborarea unei cărți intitulată „Știință, Economie, Societate”, care reunește 21 de autori, cadre didactice și cercetători din Universitatea „Aurel Vlaicu”, precum și din Academia de Științe Economice București, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest din Timișoara, Brock University din Canada, o carte, ce constituie un omagiu adus profesorului și rectorului Dimitrie Cameniță, prezent acum în social media prin premiul, care-i poartă numele și care va fi decernat la o Gală, care sper să fie a valorilor și nu patronată de impostori și de plagiatori notorii.
Nu trebuie să întinăm memoria unuia din cei mai străluciți profesori ai Academiei de Științe Economice București, considerat un corifeu al acesteia, devenit profesor și rector al UAV (1994-1995).
Dimitrie Cameniță s-a născut la Arad, în Micălaca, „pe strada principală”, cum adesea sublinia, și a fost, întreaga viață, mândru de Micălaca și de părinții săi, care i-au însuflat „cultul pentru pământ și pentru valorile creștine”. După terminarea Liceului comercial de băieți din Arad, devine student la ASE București, specializarea Contabilitate, iar la finalizarea studiilor a obținut Diploma de merit (așa-numita „diploma roșie”), ca urmare a rezultateor sale excepționale, care au determinat repartiția sa guvernamentală chiar la prestigioasa facultate, pe care o absolvise. I s-a reproșat mereu că este fiu de chiabur, de aceea i-a fost dificilă promovarea, rămânând lector universitar până în anul 1990, când a devenit profesor universitar și conducător de doctorat. Cu toate că 43 de ani a fost cadru didactic la ASE București, Dimitrie Cameniță a păstrat mereu legătura cu rudele sale de suflet din Arad (în principal, familia dr. Teodor și Lucreția Cameniță), fiind mândru de obârșia sa arădeană.
Venirea lui Dimitrie Cameniță la Universitatea „Aurel Vlaicu” în anul 1994, ca profesor și apoi ca rector, a constituit un fapt fundamental pentru învățământul de stat arădean, aflat la început de drum. Profesorul Dimitrie Cameniță, în calitate de rector, a înființat la UAV învățământul economic, cu două specializări: Finanțe – Asigurări și Contabilitate – Informatică de gestiune. Era o perioadă dificilă. Învățământul superior arădean de stat abia se înființase, dar prezența profesorului Dimitrie Cameniță, la conducerea UAV, a însemnat conferirea unei necesare credibilități academice. Dimitrie Cameniță a fost nu numai un specialist de anvergură, cu manuale, cărți, cursuri, studii și articole în domeniul contabilității, dintre care menționăm cărțile, devenite bibliografie fundamentală în domeniu: „Bazele contabilității”, „Evidență operativă și contabilitate”, „Evidență contabilă în comerț”, ci și un eminent profesor, dublat de o personalitate puternică, covârșitoare. Sobru și exigent cu el însuși, dar și cu ceilalți, întotdeana corect, dezavuând bârfele și mondenitățile și, mai ales, sancționând impostura și nonvalorile, Dimitrie Cameniță era pentru noi, aflați la începutul carierei academice, un model, la care ne raportam cu admirație și respect. Dimitrie Cameniță părea distant, dar dincolo de statutul dobândit prin excelență în profesie, era sensibil și generos, fiind necontenit, alături de cei care-i cereau sprijinul. Să reținem gestul minunat și aproape unic al profesorului Dimitrie Cameniță, care s-a retras de la catedra de contabilitate, spre a lăsa doctoranda sa, devenită doctor, să-i urmeze în profesie.
Dimitrie Cameniță a fost și rămâne un model uman, pe care, rareori, ai șansa să-l întâlnești în viață. L-am admirat atunci și a rămas pentru mine, și pentru foarte mulți, un punct de reper academic și uman. Profesionist, prin excelență, Dimitrie Cameniță a invectivat impostura și compromisurile, oricare ar fi fost acestea. A pledat, întotdeauna, pentru adevăr. Și pentru credința în Dumnezeu.
Lizica Mihuț