Stire

Prima ediție a Galei Clădirilor Istorice la Arad

13.12.2022 ⋅ 0 comentarii


Primăria Municipiului Arad și-a manifestat recunoștința față de proprietarii clădirilor istorice care au făcut un efort financiar și au renovat fațadele acestora, răsplătindu-i simbolic în cadrul primei ediții a Galei Clădirilor Istorice.

Evenimentul a avut loc în 12 decembrie 2022, la ora 18:00, în Marele Salon al Vechiului Cazinou din Arad și a fost dedicat celor care contribuie în mod activ la valorizarea patrimoniului construit al orașului.

Laureații evenimentului au fost proprietari ai clădirilor istorice, președinți ai asociațiilor de proprietari dar și instituții care își au sediul în aceste clădiri.

Aceștia au primit diplome și plachete.

Scopul evenimentului a fost de a-i încuraja, în continuare, pe cei care locuiesc în clădiri istorice să refacă fațadele degradate, astfel, contribuind la refacerea aspectului centrului orașului.

“Apreciem inițiativa tuturor proprietarilor care și-au renovat fațadele clădirilor istorice din orașul nostru! Datorită lor, zona centrală arată acum mult mai frumos.  Recunoștința noastră s-a materializat, oficial, în cadrul acestui eveniment dedicat tuturor celor care au contribuit la valorizarea patrimoniului construit al Aradului”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.


 

fashiondays.ro