Caravana Tradițiilor de Iarnă la Dieci (FOTO şi VIDEO)
13.12.2022 ⋅ 0 comentarii
Sărbătorile de Iarnă și în special sărbătoarea Crăciunului aduc în sufletele tuturor o bucurie interioară, o bucurie care ne face pe fiecare dintre noi să ne amintim de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, să fim poate mai buni, mai veseli și mai îngăduitori. Dar Sărbătorile de Iarnă aduc cu ele colindul nostru strămoșesc, aduc bucurie pentru copilași odată cu venirea moșului încărcat de daruri, venind parcă din altă lume.
Moșul zăbovește câte puțin timp la fiecare copilaș, lăsându-și desaga jos și căutând după un cadou și ascultând poeziile spuse cu emoții de copii, ca apoi să plece încărcat de ani cu barba-i albă, piezându-se în negura nopții spre alte meleaguri. Pentru copii seara de Ajun este cea mai frumoasă din an, este o seară parcă desprinsă dintr-o frumoasă poveste, cu renii moșului înhămați la sania plină de jucării. Dar dincolo de acestea, colindul își are farmecul și locul său în sufletul fiecăruia dintre noi, colindul este vestitorul Nașterii Mântuitorului, dar totodată face parte și din tradiția noastră strămoșească.
Un dublu eveniment
Duminică 11 decembrie la Căminul Cultural din comuna Dieci a avut loc serbarea copiilor de la Școala Gimnazială din comună, cât și Caravana Tradițiilor de Iarnă, un dublu eveniment de suflet pentru comuna Dieci și pentru cei din jur. Evenimentul a debutat cu un program sustinut de elevii școlii, începând cu clasa pregătitoare până în clasa VIII-a spre bucuria celor prezenti și în special al părinților. Între timp a sosit și Moș Crăciun, iar la sfârșitu programului sustinut de copii, Moșul a împărțit daruri copiilor care au participat la program, împreună cu directoarea Delia-Danusia Tolci. Nu putem să nu amintim și profesorii care s-au implicat în acest program al copiilor, respectiv prof. Andra Moț, prof. Ileana Hălmăgean, prof. Alexandru Palcu, prof. Romaniţa Horga și prof drg. Ligia Coțoi. Părintele Florin Bej şi corul bisericii ortodoxe din Crocna au interpretat câteva colinde frumoase, după care a urmat corul bisericii ortodoxe din Dieci, condus de primarul comunei Ştefan Galea, de această dată în calitare de dirijor. Frumoase colinde au interpretat ambele coruri, ducându-ne cu gândul în trecut la colindul tradițional, acel colind pe care îl auzeam de la bunici. Dieciul este una dintre comunele frumoase ale județului Arad, unde tradiția și frumusețea traiului la sat nu au dispărut, asa cum nu a dispărut nici portul popular și obiceiurile bătrânești.
Junii Crișului din Dieci au sustinut un frumos program, făcându-și o intrare frumoasă în cămin pe ritmul dubelor. Junii Crișului din Dieci sunt cunoscuți în toată țara, datorită numărului mare de spectacole la care au participat de-a lungul anilor. De data aceasta au prezentat un obicei local al colindului și anume colindatul feciorilor pe la casele fetelor de măritat. Avem tradiții și obiceiuri frumoase, noi românii, tradiții care trebuie păstrate așa cum le-am primit de la bunicii noștri și tocmai de aceea Consiliu Județean prin Centrul Cultural Județean Arad sprijină și încurajează aceste acțiuni culturale care au rolul de a păstra vie tradiția românească. Tocmai de aceea Centrul Culural Județean Arad organizează an de an CARAVANA TRADIȚIILOR DE IARNĂ, de-a lungul și de-a latul județului, care iată că au ajuns și la Dieci în acest an.
Orchestra Frații Șandru împreună cu soliștii vocali Ioana Luguzan-Roxin, Diana Sălagea, Claudia Volintir, Ciprian Târșan, Radu Mateș, având împreună cu ei Ansamblul de dansatori Bujorii Șofronei au colindat cu mult drag la Dieci. Căminul Cultural din localitate a fost plin de oameni ai locului dornici să participe la o seară a colindelor, să se bucure de colindătorii în straie populare veniți de departe, care să le aducă vestea bună. Prezent la eveniment a fost și Ionel Bulbuc vicepreședintele Consiliului Județean Arad, care a transmis celor prezenți mesajul dânsului pentru sărbători.
Sursa: ARQ