Stire

Andrei Marcu - boxerul campion din Frumușeni; la doar 14 ani a obținut medalia de aur în Polonia

13.02.2023 ⋅ 0 comentarii


Se spune că veșnicia s-a născut la sate, însă dacă ne uităm în istoria nostră ca popor vom constata că aproape întotdeauna oamenii de valoare au venit de la sate, pentru că acolo de mic copil fiecare învață cu adevărat să se pregătească pentru viață. Astăzi vom vorbi despre un tânăr din Frumușeni, pentru că Frumușeni-ul este o adevărată pepinieră de valori, iar Andrei Marcu este unul dintre tinerii cu care se pot mândri părinții dar și întreaga comună. La vâsta fragedă de numai 9 ani, Andrei s-a apucat de sport iar la îndemnul tatălui său Viorel Marcu a urmat boxul, un sport pe care și tatăl său l-a practicat în tinerețe.

 

 

„Am început în anul 2017, care a fost decisiv în cariera mea sportivă, la îndemnul tatălui meu, care a fost și este alături de mine în fiecare moment. Am începul la Clubul Sportiv Motorul din Arad sub îndrumarea maestrului Florian Barna, iar la început aveam 3-4 antrenamente pe săptămână, activând aici aproximativ patru ani, până când din nefericire COVID-ul l-a răpus pe maestrul Florian Barna. Am rămas în aceeași locație, dar am continuat la Clubul Sportiv Boxing Club - Ruben Stoica aproximativ un an de zile. În acea perioadă am avut antrenamente zilnice, mai putin sâmbăta și duminica, participând la competițiile sportive din țară, precum la Cluj, Mioveni-Argeș, Craiova , Timișoara, Oradea iar la Drobeta Turnu Severin am obținut locul I pe țară la categoria cadeți (13-14 ani), astfel obținând cel mai important trofeu al meu, respectiv am câștigat Cupa României. La Cluj am obținut Centura Transilvaniei, ambele trofee fiind câștigate anul trecut, iar la nivel național acestea au fost cele mai importante pentru mine. După câștigarea Cupei României, am avut o serie de meciuri de verificare după care am fost ales să reprezint România la Campionatul European care s-a desfășurat în Turcia, mai precis în orașul ERZURUM, anul trecut în august, clasându-mă pe locul cinci. Începând de anul trecut din noiembrie 2022, am fost transferat la Clubul BASTI BOX – Salonta (filiala Arad) sub îndrumarea antrenorilor emeriți Sebastian Silagy și Brad Gheorghe, care se ocupă de mine în cantonamentele de la Salonta, iar la Arad sunt sub directa îndrumare a maestrului Florin Delamarian, a lui Marius Tătar și Ionel Dărău, foști campioni naționali care mă ajută și mă susțin necondiționat. Primul meci in cadrul Clubului BASTI BOX- Salonta l-am avut la Săcălaz în Timiș la Memorialul Nicolae Ispas, unde am obținut locul I. În luna ianuarie a acestui an am fost într-un cantonament în Ungaria la Budapesta timp de o săptămână, împreună cu maestrul Sebastian Silagy. În 4 și 5 februarie 2023 am participat la un TURNEU INTERNAȚIONAL în POLONIA la BUGOCHWALA la care au participat țări precum Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina, Armenia, Kazakhstan, turneu la care am obținut locul I și MEDALIA DE AUR, fiind de altfel și prima mea medalie de aur obținută la un turneu internațional, iar pe locul II s-a clasat vicecampionul Poloniei la categoria 60 kg. În Polonia am disputat două meciuri câștigându-le pe amândouă împotriva a doi polonezi, cel din finală fiind așa cum am spus vicecampionul național al Poloniei. Am fost profund emoționat, pentru faptul că am reușit să câștig medalia de aur și să înalț Tricolorul Românesc într-o țară străină. Următorul meci va fi la Arad în cadrul TURNEULUI INTERNAȚIONAL «DRACULA OPEN». Sper să pot duce mai departe cu mândrie tricolorul românesc și la alte competiții internaționale la care voi participa”, susţine Andrei Marcu.

Iată că sunt copii care pe lângă faptul că au rezultate exceptionale la școală, pentru și trebuie precizat că Andrei Marcu este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială din Frumușeni, unde îl vor aștepta alte examene, are timp, voință și perseverența de a duce acest sport pe cele mai înalte culmi. Este o mare realizare ca după doar 5 ani de practicare a boxului să obții medalia de aur într-o competiție internațională. Trebuie ambiție, perseverență și nu în ultimul rând pasiune iar toate acestea sunt susținute din umbră de părinții lui Andrei care fac eforturi deosebite pentru ca tânărul să poată face față atât învățăturii la școală cât și sportului.

Tatăl lui Andrei i-a amenajat acasă o sală mică de sport, astfel încât băiatul să se poată antrena și acasă. Sunt totuși sacrificii pe care Viorel și Maria Marcu le fac pentru Andrei, iar dincolo de acestea seriozitatea lui Andrei și realizările lui sunt răsplata efortului depus de ambii părinți. Cu siguranță sunt mândri de Andrei, atât colegii din club cât mai ales maestrii antrenori care sunt mereu alături de Andrei, susținându-l la fiecare meci disputat. Dacă astăzi Andrei a devenit un campion se datorează încurajării tatălui său și regretatulu maestru Florian Barna care i-a pus pentru prima dată mânușile de box în mâini lui Andrei și suntem siguri că de acolo de sus din cer maestrul asistă cu mândrie la fiecare meci disputat de Andrei. Iată că tot de la sat s-a ridicat încă un campion care a purtat cu mândrie tricolorul românesc peste hotare, în Polonia declasându-le acestora vicecampionul național, ceea ce nu este puțin lucru.

Dacă astăzi se ridică copii și tineri de valoare din Frumușeni se datorează și susținerii necondiționate a primarului Reginald Andronic care de fiecare dată are grijă să încurajeze și să răsplătească prin diferite premii, toți tinerii sau copiii din comună care au realizări frumoase indiferent de domeniu fie că e vorba de învățătura, sport sau cultură, primarul și consiliul local sunt mereu alături de tinerii care duc cu cinste numele comunei Frumușeni.

Andrei Marcu, noi redacția ziarului www. ARQ.ro, te felicităm pentru toate realizările tale și îți dorim ca în viitor să ai parte de ce le mai frumoase realizări atât la școală cât și în box. Să duci peste tot acolo unde vei merge cu mândrie tricolorul românesc!


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro