Stire

Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei, în vizită la Camera de Comerț Arad

21.02.2023 ⋅ 0 comentarii


Președintele Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, domnul Gheorghe Seculici, a primit, ieri, 20 februarie, vizita E.S. domnul Sufyan Qudah, Ambasador al Regatului Hașemit al Iordaniei la București, în scopul identificării unor soluții de creștere a volumului schimburilor comerciale dintre cele două state.

În cadrul acestei întrevederi, au fost prezentate oportunități de afaceri iordaniene și au fost identificate perspective de cooperare dintre Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad (CCIA Arad) și Ambasada Regatului Hașemit al Iordaniei la București pentru intensificarea schimburilor comerciale bilaterale.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, au fost dezbătute teme de interes pentru dezvoltarea relațiilor economice și investiționale bilaterale și au fost prezentate posibile căi de acces către noi punți de comunicare între cele două medii de afaceri.

Prin aceste întâlniri, CCIA Arad urmărește dezvoltarea mediului de afaceri din Arad și sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea relațiilor economice cu parteneri străini.

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro